Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima mare furtună a sezonului în Europa de nord s-a soldat cu cel puţin 11 morţi

Publicat in Mediafax, marți 29 octombrie 2013 ·

Prima mare furtună a sezonului în Europa de nord a provocat cel puţin 11 morţi, printre care şi o adolescentă, şi a întrerupt alimentarea cu electricitate a peste 535.000 de case.

Marea Britanie s-a confruntat luni cu cea mai puternică furtună din ultimii cinci ani care a provocat moartea a cel puţin patru persoane.

Aceste intemperii s-au mai soldat cu un mort în Franţa, trei în Germania, unul în Danemarca şi doi în Olanda.

Furtuna "Christian" a părăsit Marea Britanie în timpul zilei îndreptându-se către Olanda, Danemarca şi nordul Germaniei.

În Marea Britanie, o adolescentă în vârstă de 17 ani, surprinsă în somn în casa sa din prefabricate, şi un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, blocat în maşina sa, au murit după căderea unui copac.

Corpul unui bărbat şi al unei femei au fost apoi descoperite în cursul după-amiezii în dărămâturile a trei case care s-au prăbuşit din cauza unei explozii cauzate de spargerea unei conducte de gaz avariată de furtună.

Un băiat în vârstă de 14 ani era dat dispărut în Sussex după ce a fost luat de curenţi duminică după-amiază în timp ce se juca în valuri cu prietenii.

În Olanda, un tânăr în vârstă de 22 de ani a murit luni la spital din cauza rănilor grave la cap, fiind lovit de creanga unui copac în comuna Veenendaal (centru), conform postului de televiziune regional RTV din Utrecht. Bilanţul victimelor în Olanda s-a ridicat astfel la două, o femeie fiind omorâtă anterior în cursul zilei de căderea unui copac la Amsterdam, conform poliţiei. Aceştia au sfătuit populaţia să rămâne în case.

În Danemarca, un bărbat a fost ucis de o cărămidă proiectată în momentul prăbuşirii unui imobil la 60 de kilometri nord-vest de Copenhaga. Majoritatea trenurilor daneze au fost oprite şi aproape 500 de pasageri erau blocaţi în interiorul a 35 de avioane pe aeroportul internaţional din Copenhag

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

DOCUMENT CCR explică de ce nu are voie Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale

HotNews acum 51 minute
Curtea Constituțională a explicat vineri de ce a respins contestațiile depuse de Călin Georgescu și alți susținători ai acestuia, menținând decizia Biroului Electoral Central de a-i refuza înregistrarea candidaturii la alegerile prezidențiale din lu

Ministrul Apărării, discuţii cu şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România despre noile planuri ale Comisiei privind finanţarea sectorului apărării

News.ro acum 22 minute
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a discutat cu şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, despre noile planuri ale Comisiei privind finanţarea sectorului apărării, dar şi despre propunerea preşedintei Ursula von der Leyen pri

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum o ora
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

Trump vrea să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii cu venituri sub 150.000 de dolari pe an (secretarul comerţului)

G4Media acum o ora
Preşedintele american Donald Trump „aspiră” să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii care câştigă mai puţin de 150.000 de dolari pe an, a declarat joi secretarul pentru comerţ, Howard Lutnick, în mai multe interviuri acordate presei amer

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 35 minute
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 3 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și va fi extrădat în Republica Moldova. Fugarul are de ispășit 20 de ani de închisoare

Libertatea acum o ora
Procuratura Generală din Republica Moldova a anunțat vineri, 14 martie, că fugarul Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și vor începe procedurile de extrădare în țara condusă de Maia Sandu.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 3 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 3 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

18°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°