Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspectoratul Şcolar şi cel de Poliţie, partenere în educarea tinerilor împotriva violenței

Publicat in Covasna Media, marți 29 octombrie 2013 ·

Inspectoratul Școlar Județean Covasna și Inspectoratul Județean de Poliție Covasna au lansat marți, la Sfântu Gheorghe, Campania de prevenire și combatere a violenței în mediul școlar „Nu lăsa violența să-ți conducă viața”. Campania se desfășoară în perioada noiembrie 2013 – iunie 2014, și are ca scop educarea elevilor în privința evitării actelor de violență și direcționarea energiei spre alte activități, educaționale sau sportive.

La lansare au luat parte directorii liceelor și grupurilor școlare din județ și directorii școlilor gimnaziale din Sfântu Gheorghe. Acestora li s-a prezentat un film produs de către polițiștii de la Prevenirea Criminalității, film în care au apărut poveștile și situațiile unor tineri aflați în penitenciarele din țară. Tinerii intervievați în film au vârste cuprinse între 14 și 16 ani și au ajuns în penitenciare din cauza violenței, a consumului de alcool și/sau droguri.

Prin această campanie, fiecare director de liceu și de școală va decide la ce clase va prezenta filmul, în vreme ce fiecare polițist de proximitate din raza liceelor și școlilor gimnaziale va primi câte un CD cu filmul respectiv. Și asta deoarece tinerii intervievați în film și-au dat acordul ca acesta să fie vizualizat strict în scopuri educaționale, astfel încât să nu ajungă pe internet.

Campania va continua cu ateliere pe temele „Ce este violența?”, „Cum fac față violenței din școala mea?” și „Violența nu mă face puternic”. În cadrul programului Școala Altfel, va fi organizată Cupa Prieteniei, un cros care le va da ocazia tinerilor să-și folosească util energia, iar apoi este programată Expoziția Stop Violenței, în care vor fi prezentate diverse obiecte tematice, realizate de elevi în funcție de profilele școlilor în care învață.

Inspectorul adjunct al IȘJ Covasna, Rădița Palela, ne-a declarat că derularea Campaniei vine mai mult ca o educare a

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 15 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 25 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 21 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 36 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°