Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procuroarea Angela Nicolae şi fiul acesteia, arestaţi preventiv în dosarul de evaziune

Publicat in Antena 3, marți 29 octombrie 2013 ·

Procuroarea de la Parchetul instanţei supreme Angela Nicolae şi fiul acesteia, Daniel, au fost arestaţi pentru 29 de zile, în dosarul de evaziune fiscală în domeniul alimentar, a hotărât marţi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), potrivit Mediafax.

Întrucât ordonanţele de reţinere pe numele celor doi au expirat după ora 19.00, inculpaţii au părăsit sala de judecată, urmând a fi ridicaţi de către organele de poliţie după primirea mandatelor de arestare.

"Sunt nevinovată", a spus Nicolae la ieşirea din sală.

Decizia instanţei supreme nu este definitivă, ci poate fi atacată cu recurs tot la Înalta Curte.

Judecătorul care a emis mandate de arestare pe numele celor doi este Marius-Dan Foitoş, fost magistrat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ). Foitoş a fost şef Serviciu criminalistic din cadrul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a PICCJ, fiind numit judecător la instanţa supremă în iunie anul acesta.

Procurorul Angela Nicolae, şeful Biroului de Relaţii Internaţionale şi Programe, altele decât Phare, din Parchetul instanţei supreme, şi fiul acesteia, Daniel Nicolae, sunt acuzaţi de trafic de influenţă, respectiv complicitate la această faptă.

DNA o acuză pe Angela Nicolae că, în perioada 2012-2013, a pretins şi primit de la învinuiţi, în mod repetat, la diferite intervale de timp, direct şi prin intermediul fiului său, sume de bani între 2.000 lei şi 5.000 lei.

În dosarul de evaziune, procurorii mai cer şi arestarea a altor 27 de persoane, respectiv a lui Moubarak Mahmoud Sleiman, Masri Mohamed Mahmoud, Antonio Laurenţiu Burlacu, Răzvan Adrian Lungu, Vasile Corbu, Georgian Rădulescu, Georgeta Neagu, Camelia Sora, Petra Gherbezan, Florin Dănilă, Abdul Mousim al Zaid, Andrei Viorel Mardare, Sorin Cristian Ştefan, Traian Ilie

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 32 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum 2 ore
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 36 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Consiliul recomandă României „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”

Adevarul acum 53 minute
Consiliul UE nu a inițiat sancționarea României pentru derapajul bugetar, după ce guvernul a adoptat pachetul de austeritate, dar i-a recomandat „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 6 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°