Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Mondială: România a coborât o treaptă în topul mediului de afaceri şi se află pe 73

Publicat in Puterea, marți 29 octombrie 2013 ·

Potrivit Doing Business, un raport al Băncii Mondiale (BM), mediul de afaceri din România se află pe unul din ultimele locuri din Europa, fiind mai puţin primitor decât în multe alte state europene. România stă cel mai prost dintre statele care fac parte din UE la accesul la electricitate, obţinerea avizelor de construcţie, plata taxelor şi rezolvarea situaţiilor de insolvenţă.

Un raport al Băncii Mondiale, Doing Business 2014, susţine că România se află în privinţa mediului de afaceri pe locul 73 din 189 de ţări. Astfel, mediul de afaceri din România este mai puţin primitor decât cel din Slovenia (33), Cipru (39), Polonia (45), Slovacia (49), Ungaria (locul 54), Bulgaria (58), Turcia (69) şi chiar Belarus (63). Grecia se află pe locul 72, Cehia pe 75, Republica Moldova pe 78, Croaţia pe 89 şi Rusia pe 92. Germania, cea mai mare economie din Europa, se află pe locul 21 la nivel mondial. Danemarca este pe prima poziţie în Uniunea Europeană şi pe locul 5 în lume.

Mediul de afaceri este evaluat de Banca Mondială în funcţie de 10 indicatori generali: procesul de înfiinţare a unei firme, obţinerea avizelor de construcţie, accesul la electricitate, înregistrarea proprietăţilor imobiliare, accesul la credit, gradul de protecţie a investitorilor, taxe, comerţ internaţional, garanţia respectării contractelor şi procedurile de insolvenţă.

Potrivit Doing Business 2014, dintre toate ţările care fac parte din Uniunea Europeană, România stă cel mai prost la accesul la electricitate, obţinerea avizelor de construcţie, plata taxelor şi rezolvarea insolvenţei. Singurele rezultate mai bune se înregistrează la accesul la credit.

Totuşi, situaţia s-a îmbunătăţit la procesul de înfiinţare a unei firme, plata taxelor şi respectarea condiţiilor contractuale. Înfiinţarea unei firme a fost înlesnită prin transferarea răspunderii privind emiterea cazierului fiscal de

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile sanitare din SUA raportează un prim caz al noii forme de mpox

HotNews acum 36 minute
Oficialii americani din domeniul sanitar au anunţat sâmbătă că au confirmat primul caz din SUA al unei noi forme de mpox care a fost observată pentru prima dată în estul Congo, relatează News.ro citând agenția Associated Press. Pacientul respectiv,

Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul în China! Principalul suspect, un student de 21 de ani

Ziua Constanta acum o ora
Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul comis sâmbătă de un student de 21 de ani în oraşul Wuxi din estul Chinei, a anunţat poliţia, citată de Reuters şi AFP, informează Agerpres.ro Atacul survine la doar câteva zile dup

Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident cu 6 victime. Răniții au fost duși la spital

Ziare.com acum 27 minute
Circulaţia rutieră este blocată, sâmbătă seară, 16 noiembrie, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme care s-au ciocnit violent. În urma impactului, unul dintre autovehicule a fost proiec

Tânăr de 18 ani, înjunghiat mortal la o petrecere de majorat. Cum s-a produs tragedia

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de 18 ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 noiembrie, după ce a fost înjunghiat în zona toracică de un alt tânăr cu care a avut o altercație. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organizată într-o pensiune din apropi

Băiat de 12 ani, dispărut de acasă. Minorul este căutat cu mijloace de observație cu infraroșii și drone cu termoviziune FOTO

Ziare.com acum 11 minute
Un băiat de 12 ani din Dăneşti, judeţul Gorj, a fost dat dispărut sâmbătă seară, 16 noiembrie, el fiind căutat de autorităţi inclusiv cu mijloace de observaţie cu infraroşii şi drone cu termoviziune. Adolescentul se numeşte Matei Nicolas Ionuţ. "În

Avion lovit de un glonț când se pregătea să decoleze. Ce s-a întâmplat cu pasagerii FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un glonț a lovit corpul unui avion Southwest Airlines care se pregătea de decolare de pe un aeroport din Dallas, ceea ce a dus la anularea zborului de vineri seară, a anunțat compania aeriană, potrivit AP. Nu s-au semnalat răniți, iar forțele de ord

GALERIE FOTO Cele mai tari glume după ce România - Kosovo a fost abandonat: „A marcat Alibec”

Gazeta Sporturilor acum o ora
, disputat pe Arena Națională, în etapa 5 din Liga Națiunilor, a fost abandonat în prelungirile partidei, la scorul de 0-0. Oaspeții n-au mai ieșit de la cabine, acuzând . Chiar dacă finalul a fost extrem de tensionat, cum era de așteptat, internauț

Aur pentru Andreea Preda şi Amalia Ghigoarţă la Campionatul Naţional Individual Open

Mediafax acum 2 ore
„În competiţia speranţelor Aniela Tudor (Dinamo) s-a impus la sărituri şi bârnă, Adelina Ionescu ( Dinamo) la paralele, iar Ana Maria Mihăescu (Steaua) la sol”, a scris pe Facebook Federaţia Română de Gimnastică. În clasamentul cluburilor, după rezu

Mesaje de condoleanțe pentru polițistul de la Valea Nucarilor județul Tulcea, găsit spânzurat

Ziua Constanta acum o ora
Șeful de post de la Valea Nucarilor, Dan S, de 49 de ani a fost găsit decedat astăzi la Valea Nucarilor. În mediul online mai multe persoane au postat mesaje de condoleanțe. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Păcat era prea tânăr dar nu se știe ce

Fostul premier grec a fost exclus din partidul de guvernământ Noua Democraţie. Care a fost motivul

Mediafax acum o ora
Fostul prim-ministru grec Antonis Samaras a fost exclus din partidul de guvernământ Noua Democraţie. Motivul este redat de criticile sale persistente la adresa politicilor guvernului, informează The Guardian.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

1°/8°
dum.

2°/9°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/6°
dum.

-2°/7°
lun.

1°/9°
mar.

1°/9°
Timisoara
acum

-0°
sâm.

-0°/7°
dum.

-0°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/14°