Vasile Dan, Critica de serviciu,

Editura Mirador, Arad, 2013, 168 pag.

Selectate, în majoritate, din colecţia recentă a revistei „Arca”, textele de escortă reluate în volumul de faţă indică un profil de cronicar literar pe cât de lucid şi de informat, pe atât de entuziast. Poate că acest ultim atribut derivă şi din fibra sa funciarmente poetică, dar nu e mai puţin adevărat că apetitul său pentru verbul denotativ, atunci când vine vorba de verdict, este vizibil pentru scriitorul din orice zonă a ţării. Resimţim nevoia să spunem asta pentru că Vasile Dan deţine cam toate atributele, cultural antropologic vorbind, dar şi generic, desigur, ale zonei pe care o reprezintă: e discret, aşezat temperamental, mai degrabă un rezervat decât un reactiv. Aşadar, chiar un „sudist“ vulcanic – generalizăm iarăşi, dinadins – nu ar putea să nu-l considere un bun avocat atunci când l-ar invita să-i pledeze cauza literară pentru a-i acorda anumiţi lauri sau nu. Tehnica sa de încercuire a cărţii de comentat se bazează pe logică, e organizată, aproape „cazon“, dinspre sintetic spre analitic, în virtutea unor metode deduse din practica social-instituţională. Cei privaţi de atare practică vorbesc sau scriu pre(a)lung, îşi circumscriu ego-ul sau fac o paradă de nume sau termeni. Decenţa, respectiv adecvarea, ca idee portantă, ar trebui să rămână la mare preţ în cronica literară, şi aici, în ancadramentul principial, vedem meritul prim al opului. Un Avertisment cât se poate de oportun dă seama de viziunea nu doar asupra demersului interpretativ, cât şi asupra unor chestiuni procedurale care par ele subînţelese, dar nu sunt defel. Din acest motiv găsim că autorul insistă, îndreptăţit, pe rostul unui anumit tip de publicaţie: „În fond, o revistă de cultură, mai ales una preponderent literară, este o instituţie critică. Sau nu este deloc. Ea nu poate fi o antologie de texte l