Cel puţin 22 de persoane au fost reţinute, până în prezent, şi alte cinci au interdicţia de a părăsi ţara în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 50 de milioane de euro, au declarat surse judiciare. Procuroarea Angela – Eugenia Nicolae a fost supendată din magistratură la solicitarea DNA.
Update ora 10.30 Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că în şedinţa din data de 29 octombrie 2013, Secţia pentru procurori a CSM a dispus suspendarea din funcţia de procuror, începând cu data de 29 octombrie 2013, a Angelei – Eugenia Nicolae, procuror şef al Biroului de Relaţii Internaţionale şi Programe – altele decât Phare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa.
Solicitarea de suspendare a fost prezentată Secţiei pentru procurori a CSM de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie.
Liderul grupării este un cetăţean străin
Potrivit surselor citate, printre persoanele reţinute se află şi liderul grupării, om de afaceri, cetăţean străin, dar şi procuroarea Angela Nicolae de la PÎCCJ şi fiul său, Daniel Nicolae. Din grupare fac parte mai mulţi cetăţeni străini, dar şi administratorul societăţii Avicola Crevedia. Toţi inculpaţii vor fi prezentaţi astăzi la ÎCCJ cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Procurorii încă mai au de audiat suspecţi în acest caz. UPDATE. Procuroarea Angela Nicolae și fiul ei, Daniel, reținuți pentru 24 de ore în dosarul evaziunii fiscale de 50 de milioane de euro. Senatorul Niculae Bădălău (PSD) pus sub urmărire penală
Procuroarea Angela Nicolae de la PÎCCJ şi fiul său, Daniel Nicolae, au fost reţinuţi luni seara de procurorii DNA în dosarul de evaziune fiscală