Cadastrul agricol, problemă naţională Sistemul de subvenţionare a agriculturii din partea Uniunii Europene a scos la iveală un mare neajuns – lipsa cadastrului pentru terenuri. Reforma Politicilor Agricole Comune a însemnat, în primul rând, schimbarea modalităţii de subvenţionare, de la sprijinul în funcţie de producţie, la cel în funcţie de suprafaţa de teren exploatată. De aici şi nevoia unui control strict în ceea ce priveşte terenurile ce intră în programul de subvenţionare. România are o situaţie atipică, ce are un mare impact asupra derulării programelor de susţinere comunitară. Legile funciare ce au fost aplicate după 1989 au dus la fărâmiţarea terenurilor, astfel că noii proprietari deţin suprafeţe mici, media de proprietate fiind de 3,45 ha, conform ultimului Recensământ agricol, din 2010. În plus, aceste mici proprietăţi sunt formate din mai multe loturi, ceea ce face şi mai problematică aplicarea regulilor de subvenţionare, prin plăţi directe pe suprafaţă. Regula de subvenţionare impune ca fiecare proprietar să-şi idenifice pe planuri terenurile deţinute, dublate de inspecţii din partea structurilor comunitare pentru un număr însemnat de exploataţii agricole. Efortul din partea autorităţilor statului pentru a respecta aceste reguli, inclusiv în ceea ce priveşte controlul, este foarte mare, implicând forţe umane şi fonduri semnificative. De fapt, principala problemă a sistemului de subvenţionare prin plăţi directe pe suprafaţă o reprezintă lipsa cadastrului agricol, care ar pune ordine în acest domeniu. Regulile ce trebuie respectate la întocmirea cadastrului pentru terenurile agricole nu sunt stimulative pentru proprietari ca să intre în legalitate. Costurile ce trebuie suportate sunt atât de mari, încât orice proprietar renunţă să-şi mai întabuleze terenurile. Pe de altă parte, controalele făcute de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură au sc