Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condescu, beneficiar de subvenţii APIA

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu, va fi beneficiar de subvenții acordate de Agenția de Plăţi şi Intervenție în Agricultură Gorj. Asociatul şefului Clubului Pandurii la firma Gardena River, din Borăscu, a depus o cerere prin care solicită acordarea subvenţiilor pe terenuri exploatate de ferma celor doi. Marin Condescu deține aproximativ 170 de hectare de teren în localitatea Borăscu, considerată zonă defavorizată, unde subvenția este mult mai mare decât în restul localităților din Gorj. La un prim calcul, şeful de la Pandurii va încasa anual aproximativ 20.000 de lei pentru această suprafață, la care se pot adăuga şi alte sume. De asemenea, Marin Condescu poate beneficia și de subvenție pentru animalele pe care le deţine în cadrul fermei din comuna Borăscu, respectiv în jur de 200 de capre și 100 de oi.

Domeniu de viitor pentru sindicalist

Liderul de sindicat Marin Condescu s-a apucat serios de agricultură și vrea să facă bani din această activitate. De altfel, şeful Clubului Pandurii a făcut public faptul că îşi dorea de mult să facă agricultură şi nu a ascuns faptul că deţine o fermă în localitatea Borăscu, acolo unde creşte capre şi oi. Directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Gorj a declarat că, în cazul în care suprafețele pentru care s-a depus cerere de subvenție sunt și cultivate, valoarea subvenţiei poate crește. Fermierii şi inclusiv ferma lui Marin Condescu mai pot avea acces la subvenţiile acordate de APIA pentru acciza la motorină, agricultură ecologică, precum şi alte programe prin care se pot obţine fonduri importante. „Ştiu că a depus un asociat de-al domnului Condescu cererea pentru subvenţia la terenuri. Sunt mulţi fermieri care au depus. Dacă îndeplinesc toate cerinţele din programe, pot fi obţinute şi alte subvenţii. Totul este să se încadreze în cerinţe şi în termenele

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 32 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

UPDATE Sorana Cîrstea și Irina Begu, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Următoarea ei adversară este argentinianca Mar

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 52 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°