Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Ţimiraş, artistul care modelează fierul în mod tradiţional

Publicat in Adevarul, marți 29 octombrie 2013 ·

Bărbatul în vârstă de 64 de ani este meşteşugar în domeniul prelucrării metalelor şi moşteneşte tradiţia de la bunicul şi tatăl său.

Despre Gheorghe Ţimiraş se ştie că este singurul meşter popular autentic din Vrancea în arta prelucrării manuale a fierului. Din mâinile sale dibace ies adevărate capodopere de artă, chiar dacă, după cum singur recunoaşte, foloseşte ca materie primă tot felul de deşeuri pe care oamenii le aruncă la fier vechi.

Gheorghe Ţimiraş a moştenit tradiţia prelucrării fierului de la străbunii săi, atât de la bunicul, cât mai ales de la tatăl său care erau meşteri fierari.

„Tata lucra la căile ferate, însă învăţase de la bunicul să confecţioneze obiecte de alamă. Când l-au văzut cei de la CFR ce bine se pricepe, iau dat de lucru să facă felinare, care erau aprinse cu ulei de rapiţă. De la el am învăţat şi eu acest meşteşug. Iarna, copil fiind, băgam nicovala în casă şi făceam tot felul de jucării, în special maşinuţe”, povesteşte meşterul.

Mai târziu, şi-a perfecţionat tehnica şi a mers să înveţe la Şcoala de Meserii de la Galaţi, făcând practică la Şantierul Naval. Născut în mahalaua Obor a Focşanilor, Gheorghe Ţimiraş este de mai mulţi ani locuitor al comunei Cîmpineanca, unde îşi are propriul atelier, fiind prezent în ultimii ani la toate marile manifestări tradiţionale organizate în ţară.

Lucrările sale ating atât zona sacrului, referindu-ne la crucifixurile din cupru, candele, potire, dar şi zona laicului, precum gratiile din fier forjat, artistul inspirându-se din arta veche.

„Lucrez după tradiţia bizantină. Ceea ce fac are legătură cu tradiţia noastră ortodoxă. Sunt obiecte unicat, pe care le şi valorific, în funcţie de solicitări”, spune meşterul fierului.

Spre marele său regret, niciunul dintre copiii săi nu i-a moştenit talentul modelării fierului, însă în cadrul Secţiei de Artă a Metalului de la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°