Astăzi, la întâlnirea Grupului de lucru pe mobilitate din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, OPTAR (Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România) a prezentat criteriile calitative pe care trebuie s-o îndeplinească o infrastructură pentru biciclete.
Aceste reguli, stabilite de experţii olandezi, sunt luate în considerare peste tot în lume atunci când se intenţionează construirea unei infrastructuri viabile pentru biciclete.
Aşa cum am constatat în aprilie 2013, Primăria Municipiului Bucuresti doreşte sa ignore ultimele decenii de experienţă a specialiştilor. Practic, edilii de pe malul Dâmboviţei reinventează mersul pe bicicletă după ce pistele realizate în 2008 şi 2011 au fost un eşec total iar proiectele din 2013, aflate în lucru, se anunţă la fel de dezastruoase.
În primăvară am atras atenţia că pistele construite pe axele oraşului nu răspund nevoii de mobilitate a bucureştenilor. Într-un sondaj desfăşurat în urmă cu câteva zile, OPTAR a solicitat oamenilor să "facă" o hartă a deplasărilor lor prin oraş: de acasă la serviciu, la muncă, la rude şi la prieteni. Am putut constata că, la fel ca peste tot în lume, oamenii nu se deplsează doar de la Nord la Sud sau de la Est la Vest. Oamenii sunt activi şi folosesc toate direcţiile de deplasare. De aceea, o infrastructură, destinată bicicletelor, pietonilor sau autovehiculelor, trebuie sa acopere întreaga suprafaţă a oraşului. Acesta este motivul pentru care alocarea a 18-24 de luni pentru un proiect care nu răspunde nevoii cetăţenilor, este doar o irosire de resurse.
Infrastructura pentru biciclete - criterii calitative
Marian Ivan - membru fondator al OPTAR
——————————–
Dacă locuieşti în Bucureşti şi vrei să militezi pentru drepturile bicicliştilor şi cele ale pietonilor izgoniţi de pe trotuare, te poţi înscrie în grupul Facebook.
Daca nu