Senatorii şi deputaţii din comisiile de buget şi economică l-au votat astăzi pe Corneliu Moldoveanu pentru a ocupa funcţia de vicepreşedinte responsabil de piaţa asigurărilor din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Pentru a putea prelua funcţia, candidatura sa trebuie să obţină votul favorabil în Plenul Parlamentului care se va ţine cel mai probabil săptămâna viitoare.
Parlamentarii i-au reconfirmat în funcţie pe restul membrilor Consiliului ASF: Dan Ruşanu –preşedinte, Daniel Dăianu, prim vicepreşedinte, Mircea Ursache şi Ion Giurescu vicepreşdinţi, şi patru membri fără mandat executiv Marian Mîrzac, Albin Biro, Gheorghe Marcu şi Marian Sârbu. Pentru a-şi începe mandatele, aceştia au nevoie de vota favorabil în Plenul Parlamentului.
Corneliu Moldoveanu a mai fost la responsabil de supravegherea pieţei asigurărilor. El a fost numit membru al CSA în iunie 2006, fiind susţinut de PRM, poziţie pe care a ocupat-o timp de cinci ani şi patru luni. La alegerile din toamna lui 2011, Moldoveanu nu a mai obţinut loc în organigrama CSA, însă în acest an a revenit în prim-plan în piaţa asigurărilor, fiind numit membru neexecutiv în cadrul ASF. El a rămas în structura conducerii ASF şi după reducerea numărului de membri de la 17 la 11.
În vârstă de 40 de ani, el a absolvit Facultatea de Comerţ din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) în 1997 şi a urmat un EMBA la Conservatoire National des Arts et Metiers, în Franţa. După absolvirea facultăţii s-a angajat la grupul Gelsor, controlat de Sorin Ovidiu Vântu, ca analist financiar. În perioada 2003-2006 a ocupat poziţia de şef al departamentului de Analiză Financiară din cadrul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
Senatorii şi deputaţii din comisiile de buget şi economică l-au votat astăzi pe Corneliu Moldoveanu pentru a ocupa funcţia de vicepreşedi