Gruparea vizată în dosarul evaziunii fiscale cu un prejudiciu de peste 50 de milioane de euro a fost organizată de un om de afaceri de origine arabă şi favorizată de doi funcţionari din ANAF şi Direcţia de Finanţe Publice Ialomiţa, care se numără printre cei 29 de inculpaţi, potrivit DNA.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată că membrii grupării au derulat "operaţiuni comerciale triunghiulare scriptice", adică mărfurile, în realitate, erau valorificate fără forme legale pe piaţa internă, cu eludarea legislaţiei privind obligaţiile fiscale generate de TVA, impozit pe profit.
"Reuşita fraudei fiscale a fost posibilă datorită măsurilor de precauţie folosite şi sprijinului funcţionarilor fiscali ai statului român, ai organelor de urmărire penală", susţin anchetatorii.
Moubarak Mahmoud Sleiman, cetăţean de origine arabă, a fost identificat de anchetatori drept liderul grupării.
"Inculpatul Moubarak Mahmoud Sleiman, asociat unic şi administrator al SC Sam Plus International SRL Bucureşti, a fost principalul organizator al grupului infracţional la care au aderat persoane interpuse, respectiv o parte dintre inculpaţii din prezenta cauză, implicaţi în înfiinţarea firmelor fantomă, coordonarea operaţiunilor şi reprezentarea firmelor, inclusiv cu ocazia controalelor fiscale", precizează DNA.
Din probesele strânse de anchetatori rezultă faptul că Mahmoud Sleiman a fost sprijinit în derularea afacerilor ilegale de către vărul său, Masri Mohamed Mahmoud, care coordona direct activitatea grupării infracţionale în momentul în care liderul reţelei nu se afla pe teritoriul României. Tot vărul liderului ar fi menţinut legătura şi i-ar fi îndrumat pe inculpaţii care erau subordonaţi direct lui Moubarak Mahmoud Sleiman în cadrul reţelei infracţionale. Din această categorie fac parte, spun procurorii, inculpaţii Abdul Mounim Al Zaid, Sorina Ioana Z