„Alaltăieri ai venit acasă ieri; ieri ai ajuns acasă azi; dacă şi azi te întorci acasă mâine, poţi să nici nu mai tragi pe-acasă!”, astfel se zice că i-ar fi spus soţia unui scriitor chefliu de la noi bărbatului său petrecăreţ. O altă soaţă de scriitor i-ar fi răspuns unei cunoştinţe, nerăbdătoare să afle când i se întoarce ilustrul ei consort acasă, cu aceste cuvinte: „Mata te uiţi la ceas, da’ eu mă uit la calendar!”
Citesc toate comentariile – unele mai isteţe decât altele! – analiştilor & oamenilor politici, la retragerea lui Vladimir Plahotniuc din Parlamentul RM (şi nu din PD, nici din politică – Nota Bene!), şi mă minunez că nimănui nu-i trece prin cap să reformuleze întrebarea, pentru a afla… răspunsul: „Pe când, întoarcerea?!”
Fiindcă personajul de alaltăieri – alias, omul din umbră al PCRM-ului – s-a întors o dată ca ieri, atunci când accedea prima oară în Legislativ; apoi, personajul de ieri – ajuns între timp în fotoliul de prim vice-preşedinte al Parlamentului – s-a întors ca azi, printre colegii de la PD, în sala de şedinţe a Legislativului; şi astăzi, ce surprize ne mai pregăteşte întoarcerea lui de mâine?! Şi care mâine, acela din 3 noiembrie, când PD & PLDM convoacă un miting în Marea Adunare Naţională? sau din 21 noiembrie, la Summitul de la Vilnius?! dacă nu cumva un mâine-poimâine al alegerilor anticipate?!! că până la cele din toamna lui 2014 muuuuuult mai este…
Nu de dragul personajului acesta mereu întors – ca pentru a ne întoarce din drumul nostru european! – am scris aceste rânduri, ci inspirat de cele două replici din alineatul întâi, cărora li se adaugă – pe post de titlu! – un celebru vers arghezian: „De-abia plecaseşi, te-am rugat să pleci!”
(Aşa să-l ajute Dumnezeu…)
„Alaltăieri ai venit acasă ieri; ieri ai ajuns acasă azi; dacă şi azi te întorci acas