E suficient să dai o raită prin piaţă sau să te depărtezi câţiva kilometri de oraş şi te convingi: chiar ne aşteaptă vremuri grele! Pe toţi, nu doar pe agricultori. Pe ei, truditorii pământului, arşiţa i-a lovit în recoltă, pe noi, cei care ne hrănim din munca lor, ne seacă deja la buzunare. Zău dacă ştiu cum o să trecem peste iarnă, dacă de pe acum cartofii au ajuns la 2 lei kilogramul, iar fasolea se duce vertiginos spre 10. Încotro!?
"Dumnezeu cu mila, doar la El ne e speranţa!", e răspunsul cel mai des întâlnit, dacă ieşi în câmp şi întrebi un agricultor ce va face mai departe. Pentru ţăranul veritabil, de acord, e un răspuns normal. Ţăranul român asta face de sute de ani. Trudeşte pământul şi scoate icoanele în câmp atunci când nu plouă. Dar să-ţi răspundă aşa un fermier cu zeci sau sute de hectare în spate, cu miliarde împrumutate în bănci pentru utilaje... e mai mult decât absurd. E revoltător. E o crimă. E o crimă să laşi fermierul la mila Domnului, e o crimă să laşi Bărăganul însetat, pustiu în faţa arşiţei.
Şi, totuşi, asta e realitatea. Ce-i drept, acum parcă-i mai rău ca niciodată. Dar crima asta e una cu premeditare şi a început în urmă cu mulţi ani.
Să nu veniţi cu scuze că vai, Uniunea Europeană ne-a distrus agricultura. Că ei, europenii, au interese să se întâmpe aşa. Că ei, europenii, au vrut să ne transforme într-o societate de consum. Nu le accept. Şi asta pentru că, dacă vrem să fim cinstiţi cu noi înşine, recunoaştem. Ne-am făcut-o cu mâna noastră, sub "sfânta" îndrumare a imbecililor care ne-au condus şi ne conduc de 22 de ani. Că n-a venit europeanu' nici să ne dărâme CAP-ul şi să împartă oaie cu oaie, vacă cu vacă, ţiglă cu ţiglă. Nici să distrugă IAS-ul şi să dea pământul cel mai bun "elitei" cotizanţilor de partid. Nici să fure dalele canalelor de irigaţii sau cablurile stâlpilor de tensiune ce alimentau
