Senatorul Niculae Bădălău s-a întâlnit de mai multe ori cu unul dintre membrii reţelei evazioniste, El-Khoury Elias, apărându-i acestuia interesele şi primind de la el pulpe, piept şi ficat de pui, potrivit unor documente ale anchetatorilor din dosarul evaziunii de peste 50 de milioane de euro.
"Bădălău Niculae apără interesele lui El-Khoury Elias, cu care are numeroase întâlniri, după ce în prealabil se înţeleg la telefon cu privire la ora şi locul întâlnirii. (...) Acesta a intermediat liderului grupării evazioniste El-Khoury Elias mai multe întâlniri cu persoane care deţin funcţii importante în instituţiile de stat din judeţul Giurgiu (prefectură, conducerea APIA), judeţ în care se derulează principalele activităţi infracţionale", se arată în documentele citate.
Potrivit anchetatorilor, într-una dintre discuţiile purtate cu El-Khoury Elias, senatorul l-ar fi "dojenit" pe acesta pentru că "n-a venit cu actele" necesare la APIA. În acelaşi context, anchetatorii precizează că o firmă din circuitul evazionist ar mai fi primit de la APIA peste 2,7 milioane lei, cea mai mare parte a acestor bani ajungând la Elias El-Khoury.
"Astfel, în cadrul discuţiei telefonice din data de 11.07.2013, Bădălău Nicolae îi spune lui El-Khoury Elias că este cu directorul de la APIA şi îl dojeneşte că n-au venit cu actele. Conform actelor din dosar în perioada ianuarie - februarie 2013, SC Agrozootehnica SA Vedea, societate comercială prezentă în circuitul evazionist, mai primise de la APIA suma de 2.778.000 RON (...) Din raportul de constatare întocmit în cauză în evidenţa CEC Bank SA, SC Agrozootehnica SA Vedea figurează cu contul prin care, în perioada 01.01.2011 – 07.02.2013, a rulat 2.778.000 RON. Toţi banii au provenit de la APIA şi au fost destinaţi, în principal, către Elias El-Khoury - 1.452.000 RON, SC VEDEA VERDE SRL - 628.700 RON, SC AVICOLA MIHAILESTI SA -