Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expertul Andreea Marin, TVR şi Depresia !

Publicat in Adevarul, marți 29 octombrie 2013 ·

Emisiunile TV întrec orice limită atunci când e vorba de senzaţional,lacrimi şi emoţie, adică rating. Duminică seara târziu deschid televizorul şi mă opresc, credeam eu, la un post serios precum TVR.

Doamna Andreea Marin arhicunoscută pentru „Surprize, Surprize” este gazda unei noi emisiuni „Preţuieşte viaţa” în care îşi propune din start să ne dea sens vieţii, să ne aducă pofta de schimbare precizând că vom avea emoţie la cote înalte, explozie de bună dispoziţie şi... mii de idei care să ne ajute să trăim o viaţă mai frumoasă. Ea este expertă în ontologie căci susţine Eu am trăit şi vârful şi prăpastia, am văzut în 39 de ani cât alţii în 80.

Măi să fie!

Ce m-a mâhnit de fapt foarte tare a fost episodul din ultimele minute când doamna Marin a avut curajul de a aborda un subiect extrem de sensibil şi firav precum DEPRESIA. După o discuţie pe canapea cu Ileana Badiu despre depresia acesteia dar şi cu detalii din povestea depresiei însăşi a doamnei Marin şi exprimarea explicită a gândurilor ei de sinucidere: eu am trecut prin momente în care nu am mai vrut să trăiesc.. poate că n-aş mai fi fost în viaţă, ştim bine povestea Mădălinei Manole

deodată se ridică şi strigă în platou „O rog pe doamna Ramona G. să ridice mâna. Cine-i doamna Ramona? Ramona trece printr-o depresie şi n-a găsit soluţie până acum. În plicul tău există o soluţie. Eşti programată deja la psiholog. Te rog foarte mult să mergi. Promite-mi.” (min 46)

Din imagini se observă cum oferă un plic, iar femeia se ridică şi rămâne fără cuvinte, confuză şi timorată. N-a putut decât să îngâne oarecum forţată de împrejurări un scurt „promit”. Atât. Că a fost o surpriză sau chiar a avut consimţământul doamnei este o altă discuţie dar abordarea unei persoane cu depresie într-o astfel de manieră directă, în public, la televiziune, în văzul a milioane de oameni consider că este complet

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 11 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°