Trei lucruri m-au determinat să scriu acest material pe blogul meu şi anume: 1. Starea critică a învăţământului românesc, reflectată în realitatea ultimilor ani prin rezultate din ce în ce mai proaste, incompetenţă, neprofesionalism, afacerism, corupţie, lipsă de perspectivă.

2. Un excelent articol, „Despre profesori“, scris de Andrei Pleşu, pe blogul ziarului „Adevărul“, ce a atras atenţia şi interesul a sute de cititori, care s-au grăbit să-l parcurgă, parte din ei să-l şi comenteze.

3.Recentele comunicate şi acţiuni ale sindicatelor din învăţământ, care au început o serie de evenimente, solicitări şi discuţii, care prefaţează, de fapt, o grevă în învăţământ, lucru ce ar afecta grav milioanele de copii, care au început şcoala cu doar o lună şi jumătate în urmă.

Nu contest drepturile şi revendicările sindicaliştilor din acest sector, care pe undeva, sunt îndreptăţite, ci modul şi timpul în care protestele şi preconizata grevă a fost programată, la puţin timp de la începerea şcolii.

Aşa s-a întâmplat aproape în fiecare început de an şcolar de mai mulţi ani încoace, pentru a pune presiune pe guvernanţi, dar din această situaţie devenită ciclică, există o parte nevinovată, care are de suferit mereu.

Copiii, şcolarii, elevii nevinovaţi au întotdeauna de suferit de pe urma protestelor declanşate de sindicate, la început de an şcolar. Trei întrebări se impun aici, după părerea mea:

1. Ce vină au şcolarii în toată această situaţie, ei fiind cei care pierd cel mai mult?

2. De ce sindicaliştii din educaţie nu îşi revendică drepturile atunci când copiii sunt în vacanţă, pentru ca aceştia să nu mai cadă victime nevinovate în acest război?

3. Cine răspunde pentru faptul că toţi elevii sunt afectaţi de aceste greve şi cum dă socoteală în faţa legii pentru prejudiciul adus milioanelor de copii scoş