Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cifră de afaceri de 105 milioane lei pentru Farmec

Publicat in Income Magazine, marți 29 octombrie 2013 ·

FARMEC a înregistrat o cifră de afaceri de 105 de milioane Lei după primele nouă luni ale anului 2013, în creștere cu aproximativ 16% față de aceeași perioadă a anului trecut. 

„Dacă la sfârșitul anului trecut am preconizat o creștere cu 10% pentru anul 2013, rezultatele obținute până acum ne motivează să fim optimiști și să ne creștem estimarea la 15%”, a afirmat Mircea Turdean, Director General al Farmec Cluj-Napoca. „Această creștere dovedește că investițiile făcute în cercetare și în modernizarea liniilor de producție au cu adevărat rezultate. Mai mult decât atât, datorăm acest lucru și consumatorilor noștri, care au încredere în produsele Farmec și ne păstrează în preferințele lor”, adaugă acesta.

Compania a inaugurat în această lună cel mai nou magazin de brand al companiei, care face parte dintr-un proiect mai amplu şi anume Centrul de Frumusețe Farmec. Noul magazin a însemnat o investiție de peste 360.000 EUR și a fost special conceput pentru a cuprinde atât o zonă comercială, cât și un spațiu dedicat întâlnirilor consumatoarelor cu specialiștii Farmec.

De asemenea, la începutul lunii septembrie, Farmec, împreună cu partenerii săi din Ungaria, a deschis un nou magazin de prezentare în Budapesta, în cadrul căruia va funcţiona şi un salon de înfrumuseţare care va folosi exclusiv produse cosmetice profesionale ale companiei clujene.

Și în acest an, brandul Gerovital a fost numit lider în Topul produselor românești de îngrijire, conform studiului desfășurat de către compania de cercetare Unlock Market Research pentru revista Biz. Studiul a măsurat preferințele consumatorilor români și a luat în considerare gradul de încredere și implicarea emoțională față de un brand.

Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, deţine mărci recunoscute internaţional, printre care Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 prof

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 49 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 29 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui INCENDIU de vegetație care se extinde rapid

Gandul acum 35 minute
Aeroportul Marsilia Provence a fost închis marți din cauza unui incendiu de vegetație care se extinde rapid în zona de sud a Franței. Incendiul este alimentat de faptul că vântul bate cu până la 70 de kilometri pe oră, iar autoritățile au decis înch

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°