Luni, 28 octombrie, într-un sediu parcă neîncăpător, a avut loc o nouă „şedinţă” a organizaţiei PNL Petrila. Am scris „şedinţă” (între ghilimele) pentru că a fost, mai ales, un minidialog cetăţenesc. Printre cele anticipate, vor urma reuniuni cu cetăţenii oraşului.
Pe lângă cei „ai casei” - simpatizanţi şi membri PNL, reprezentanţi ai organizaţiei de tineret - menţionăm şi participarea unor dascăli din Petrila, care, prin faptele lor - „datorie morală” -, s-au implicat şi în viaţa urbei: Beatrice Andrei, Radu Dacian Chinţa, Alina Hoarcă Codrea, Iulian Doda, Mioara Szabo.
85% dintre tineri (18-30 ani) vor vota cu PNL...
Costel Avram, preşedintele organizaţiei, a început cu o veste bună: după rezultatele (parţiale) ale unor sondaje de opinie care au loc în prezent, 85% dintre tineri (18-30 ani) vor vota cu PNL.
Membrii PNL Petrila sunt din ce în ce mai cunoscuţi şi prin activităţile lor, cu şi pentru cetăţenii oraşului Petrila. Printre cele recente: concursul de biciclete „Bike Rider Auşelu”, premierea elevilor olimpici şi a dascălilor care i-au pregătit, la Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” Petrila, „Ziua Recoltei”, „Ziua Mondială a Alimentaţiei”.
Prinşi cu organizarea unor asemenea evenimente, membrii PNL nu prea au avut posibilitatea să discute, mai pe larg, cu concitadinii, să le afle problemele, propunerile. O strategie nouă va consta în întâlniri lunare cu cetăţenii.
Întâlniri lunare cu cetăţenii...
Aceste întâlniri se vor desfăşura la Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” - Petrila. „Să participe şi alţi cetăţeni, nu doar simpatizanţi şi membri PNL, la un dialog real, să le cunoaştem problemele şi propunerile. La aceste întâlniri, în funcţie de solicitări, vom invita parlamentari, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Hunedoara, ai Consiliului Local Petrila, ai unor instituţii judeţene. Doar aşa, îm