Să nu ai niciun Dumnezeu! Să nu te temi de nimeni! Să minţi! Să furi! Să umileşti! Să nu-ţi iubeşti "părinţii"! Să-ţi înjoseşti "copiii"! Să-l batjocoreşti pe cel care munceşte! Să iei de la săraci, să dai la cei bogaţi! Să-ţi vinzi pe doi arginţi, poporul, sufletul, prietenii ori duşmanii.
Poţi să faci fără nicio grijă şi fără nicio remuşcare toate acestea, pentru că TU eşti mai presus de tot şi de toate!
Da, TU, senatorule, deputatule, ministrule, alesule local, politician cu rang mai mic sau mai mare, TU cel care te-ai cocoţat într-o funcţie fără să ai niciun merit. Da, TU, cel care nu te temi de nicio lege, divină sau lumească, TU care nu mai ai nicio măsură atunci când agoniseşti averi şi ranguri, pentru tine şi ai tăi, TU cel căruia nu-ţi pasă că îmi frângi cu bocancii speranţele şi spinarea în lupta ta pentru mai multe, pentru mai mult. TU, cel care poţi să faci ce vrei, doar pentru că ai reuşit să obţii o poziţie privilegiată, de unde poţi privi ironic şi fără compasiune la tot şi la toate. Da, TU, tupeistule, care ai făcut din acest decalog cartea ta de căpătuială şi căpătâi.
Ce mi-aş înfinge mâinile în umerii tăi şi te-aş zgudui bine şi ţi-aş aminti că toate asta-s trecătoare, inclusiv funcţiile şi privilegiile. Dar e prea devreme, n-ar avea niciun rost. Sus, în turnul tău de fildeş, încă eşti convins că gravitaţia se calculează după alte reguli. Şi-mi dai exemplu cele o mie, două, zece, cincisprezece mii de zguduieli, de la tot atâţia manifestanţi. Acum îţi par o bagatelă, o simplă risipă de energie atent supravegheată de forţele de ordine. Încă te simţi pe val, îţi spui că ei nu contează şi îţi duci jocul mai departe.
Dar e un joc murdar, băiete! Un joc pe care, însă, într-o bună zi, nici popularitatea (de care încă te mai bucuri), nici promisiunile deşarte, nici scuzele, nici acuzaţiile la adresa celor din
