Membrii Biroului Executiv al Federatiei Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret” s-au intalnit luni cu Remus Pricopie, ministrul Educatiei.
La sedinta care a durat aproximativ cinci ore a participat si Iuliana Nacu, liderul Sindicatului Invatamantului Preuniversitar (SIP).
„A fost o intalnire la care s-au discutat probleme generale si concrete aparute la fiecare judet in parte. A fost un dialog deschis. Domnul ministru a tinut sa precizeze ca el este deschis dialogului, ca poate sa faca pentru invatamant totul, dar cu pasi marunti. Vom vedea ce se va intampla in continuare cu legea educatiei nationale, in primul rand si apoi cu Legea salarizarii, unde mai depindem si de Ministerul de Finante”, a declarat Iuliana Nacu, liderul SIP.
Potrivit liderului SIP, negocierile pe legea educatiei sunt avansate. Sindicalistii spera ca Educatia va primi bani la apropiata rectificare bugetara, dar si un procent mai mare din PIB, anul viitor. (Adrian Dimitriu) Membrii Biroului Executiv al Federatiei Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret” s-au intalnit luni cu Remus Pricopie, ministrul Educatiei.
La sedinta care a durat aproximativ cinci ore a participat si Iuliana Nacu, liderul Sindicatului Invatamantului Preuniversitar (SIP).
„A fost o intalnire la care s-au discutat probleme generale si concrete aparute la fiecare judet in parte. A fost un dialog deschis. Domnul ministru a tinut sa precizeze ca el este deschis dialogului, ca poate sa faca pentru invatamant totul, dar cu pasi marunti. Vom vedea ce se va intampla in continuare cu legea educatiei nationale, in primul rand si apoi cu Legea salarizarii, unde mai depindem si de Ministerul de Finante”, a declarat Iuliana Nacu, liderul SIP.
Potrivit liderului SIP, negocierile pe legea educatiei sunt avansate. Sindicalistii spera ca Educatia va primi bani la apropiata rectif