Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fata mare la măritat

Publicat in Adevarul, marți 29 octombrie 2013 ·

Figura lui Coriolan Drăgănescu e exemplară pentru România. Eşti providenţial în Opoziţie? Prea bine, fii mişel la putere!

Pe când eram profesor la Galaţi, am întâlnit de multe ori acest soi de strategie vitală. Fete venite în marele oraş de te miri unde se căsătoreau, cădeau imediat cloşcă şi turnau unu-doi copii. Gata. Viaţa lor era aranjată, pusă la adăpost, iar bătrâneţea se putea instala în linişte. Nu conta dacă bărbatul era beţiv, afemeiat, brutal. Nu conta nici dacă niciunul nu nutrea vreun sentiment pentru celălalt. Nu conta nimic. Singurul lucru important era să intre „în rândul lumii“, să rămână acolo înfiptă cu ghearele şi cu dinţii. Pare cinic, trist, fără speranţă. Dar am văzut cu ochii mei cum era organizată lumea, într-un orizont de aşteptare limitat. Inutil să spun că dispăreau buclele, rujul, surâsul, grija faţă de sine, toate lucrurile care fac un om agreabil. Schimbarea era de la sine înţeleasă.

Ei bine, cam aşa îmi apare, acum, guvernarea Ponta. Anul trecut, surâsul de Marilyn Monroe, căreia i se ridicau poalele de la curentul de aer cald, machiajul Lancôme, genele Revlon, rujul Maybelline, ciorapii negri Baldini, dessou-urile Lejaby erau la mare preţ. Toate fluturau în faţa masculului public, luându-i minţile şi votul. Nu că asta n-ar fi fost tehnica generală a partidelor angajate în lupta pentru puterea-căsătorie. Pofticiosul public era tăbăcit de promisiuni. Venea după cei 15.000 de voinici ai CDR, după ouăle lui Năstase, după Făt Frumosul DA, după „să trăiţi bine“, după statul minimalist, după câte şi mai câte promisiuni ardente de împerechere. Şi avea, deja înscrisă în gene, ştiinţa minciunii: eroii deveniseră, imediat după nuntă, şlampeţi, grobieni, uituci. Istoria alegerilor româneşti dovedise că divorţul şi partajul cu năbădăi sunt singura ieşire din iadul conjugal. Cu cât soţul oficial fusese mai năbădăios, cu atât pretendentu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 2 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 2 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 8 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Construirea unui spital, blocată 16 luni de trei nuci. Ministrul Rogobete anunță când vor fi gata primele spitale din PNRR

HotNews acum 4 ore
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a afirmat, la Digi24, că întârzierile în construirea spitalelor prin PNRR au fost provocate deseori de opreliști birocratice, el dând exemplul unui spital a cărui proiect a fost blocat timp de 16 luni pentru că

Ministrul Sănătății anunță că își va da DEMISIA dacă noul sistem informatic al Casei de Asigurări nu e gata până în 2026

Gandul acum 2 ore
Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății – a anunțat că Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi funcțională integral până în luna decembrie a anului 2026. Acesta promite o digitalizare completă a serviciilor medicale, inclusiv do

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°