Valentin Voicu, consilier local al Partidului Conservator în Sectorul 3 Bucureşti, are un CV mai puţin obişnuit. La capitolul „aptitudini” el a trecut pe primul loc „relaxare”.
Voicu este si lider al Tineretului Conservator din Sectorul 3. Din CV reiese că s-a născut în 1989, în acest moment fiind student la Universitatea Bioterra Bucureşti, unde studiază „Controlul şi experitiza produselor alimentare”.
La capitolul „aptitudini”, pe lângă „relaxare”, Voicu mai are trecută şi „gândirea critică”. CV-ul a fost postat pe Facebook pe contul dexonline.ro.
Recent, Valentin Voicu a explicat public beneficiile reducerii TVA la pâine, măsură iniţiată de Partidul Conservator.
”După cum bine știm, în timp, studiile, analizele economice și chiar deciziile luate în această privință, de alte țări europene, precum Marea Britanie și Germania, care pot fi un model pentru România, au demonstrat oportunitatea și importanța acestei măsuri iar efectele benefice la o anumită categorie de bunuri au devenit indiscutabile. Pot spune că sunt mândru că inițiativa de reducere a TVA la pâine aparține Partidului Conservator și, cel mai important este faptul că, acest angajament politic se îndeplinește. Astfel dăm dovadă ca ne respectăm și concretizăm promisiunile făcute!”, spunea Voicu.