Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evaziune 50 de milioane de euro. 27 de persoane, arestate

Publicat in Ziua Veche, marți 29 octombrie 2013 ·

Procurorii DNA au reţinut 27 de persoane în dosarul de evaziune cu prejudiciu de peste 50 de milioane de euro, printre care procurorul Angela Nicolae şi fiul acesteia, şi vor cere marţi instanţei supreme arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Oficiali din Direcţia Naţională Anticorupţie au declarat pentru Mediafax că în dosarul de evaziune fiscală au fost reţinute 27 de persoane, iar în cazul altor cinci persoane s-a luat măsura interdicţiei de a părăsi ţara.

De asemenea, alte două persoane urmau să fie audiate, au precizat sursele citate. Cele 27 de persoane reţinute vor fi duse marţi la instanţa supremă, care urmează să decidă dacă acestea vor fi arestate preventiv pentru 29 de zile.

Printre cei reţinuţi sunt şi procurorul Angela Eugenia Nicolae, şeful Biroului de Relaţii Internaţionale şi Programe, altele decât Phare, din Parchetul instanţei supreme, şi fiul acesteia, Daniel Nicolae. Angela Nicolae este cercetată pentru două infracțiuni de trafic de influență în formă continuată, iar fiul ei, pentru complicitate la trafic de influență în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012-2013, Daniel Nicolae, cu acordul, susţinerea şi implicarea mamei sale, a cerut, în mai multe rânduri, şi a primit diferite sume de bani de la doi dintre învinuiţii din dosarul de evaziune, lăsându-i să creadă că, prin calitatea de procuror şef de birou la Parchetul instanţei supreme, Angela Nicolae va putea influenţa obţinerea unor soluţii favorabile în dosarele penale în care erau cercetaţi.

Procurorii DNA o acuză pe Angela Nicolae că, în perioada 2012-2013, a pretins şi primit de la învinuiţi, în mod repetat, la diferite intervale de timp, direct şi prin intermediul fiului său, sume de bani între 2.000 lei și 5.000 lei.

“Un mod de operare similar a fost folosit de inculpata Nicolae Eugenia Angela şi în raporturile cu o altă perso

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 53 minute
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Australian Open. Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului

Mediafax acum 24 minute
Sorana Cârstea, aflată pe locul 72 în topul mondial, a întâlnit-o pe Elina Svitolina, locul 29. Svitolina s-a impus în două seturi, 6-4, 6-4. Turneul din Australia va ţine până pe 26 ianuarie. Cinci jucătoare de tenis din România au fost pe tabloul

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 8 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 10 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Nicuşor Dan consideră că președintele Klaus Iohannis trebuie să lămurească ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale. „Înclin să cred că a fost o influenţă a Rusiei”

HotNews acum 45 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că anularea scurtinului prezidențiale este un eşec al instituţiilor statului, referindu-se la serviciile secrete, Autoritatea Electorală Permanentă şi ANAF, iar preşedintele României, Klaus Iohan

Militarii nord-coreeni din Ucraina, instruiţi să se autodetoneze înainte de a fi capturaţi

Mediafax acum 24 minute
Soldaţii făceau parte din corpul de elită nord-coreean Storm Corps şi primiseră ordine stricte să se sinucidă în loc să fie capturaţi, a declarat parlamentarul Lee Seong-kweun după o informare din partea Serviciului Naţional de Informaţii din Seul,

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 12 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Horoscop pentru luni, 13 ianuarie 2025. Ziua anunță multe călătorii pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 53 minute
Berbec Dorul de atmosfera domestică din copilărie este accentuat, astfel ca ai putea sa-ti planifici vizite in locurile natale, discutii cu neamurile dragi sau sa răsfoiești un album cu fotografii. Aminteste-ti numai situatiile fericite, iar pe cel

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°