Povestea spectaculoasei operaţiuni de demascare a reţelei care a reuşit o evaziune fiscală de 50 de milioane de euro este nu doar o ştire între multe altele despre „România prăduită”, ci şi o pagină de manual pentru cine vrea să înţeleagă mecanismul prin care în ţara noastră se fac bani, justiţie şi politică. Din acest caz poţi să înţelegi şi istoria politicianului de succes, şi cum se constuieşte o reţea de criminalitate economică, şi explicaţia sincopelor din parchete sau tribunale, dar şi cum ajunge o geantă scumpă pe antebraţul unei piţipoance de Dorobanţi.
Aparent, traseul banilor şi al infracţiunilor, aşa cum este descris în rechizitoriul procurorilor, este complicat: el presupune înfiinţarea de firme-fantomă, racolarea de cetăţeni străini, combinaţii cu autorităţile fiscale, implicarea unui senator al României şi conexiuni la cel mai înalt nivel în Parchetul General. În realitate, însă, această reţetă este atât de perfecţionată încât pentru profesioniştii şmenurilor organizate ea devine un model de succes executat cu lejeritate şi siguranţa tehnicilor perfecţionate în ani de exerciţiu.
În tot păienjenişul, cel mai interesant de descifrat este profilul lui Nicolae Bădălău, fostul agronom condamnat la închisoare pentru furtul a patru saci de grâu în 1988, ajuns demnitar al României şi nabab local. Privită retroactiv, povestea senatorului urmărit penal acum pentru evaziune fiscală este chiar radiografia baronului local, a cărui existenţă a fost acceptată şi încurajată de sistemul politic fără să-şi pună prea multe întrebări. De exemplu, nimeni din PSD nu s-a întrebat cum a ajuns un coleg de partid să se laude la televizor că are în cont aproape 3 milioane de euro. Sau ce caută pe listele parlamentare un fost prefect cercetat de DIICOT în 2009 pentru spălare de bani. Sau cum banii publici ai judeţului Giurgiu au ajuns să inunde conturile fii
