Vacanța de vară a elevilor este prea lungă în comparație cu numărul de zile libere ale părinților. Acesta este argumentul principal al unei propuneri venite din partea unui grup de parlamentari PDL, de desființare a vacanței de vară și de înlocuire a ei cu o școală de vară. Mai mult, aceștia consideră că vara este o perioadă în care mulți copii rămân nesupravegheați și se expun riscurilor de a se alătura unor anturaje dubioase sau de a petrece prea mult timp în fața televizoarelor.
Parlamentarii vor să desființeze vacanța de vara, pe motiv că trei luni în care elevii nu merg la cursuri înseamna prea mult, comparativ cu zilele libere ale părinților care au concedii doar câteva săptămâni.
Mai mulți parlamentari PDL propun ca elevii să meargă la școală și în timpul vacanței de vară, motiv pentru care au propus un proiect de lege care prevede înființarea unei școli de vară.
Parlamentarii care au venit cu ideea consideră că o vacanță de trei luni este prea mult pentru elevi, dat fiind că părinții au concedii de două, trei sau patru săptămâni, iar în restul perioadei, cei care au grijă de micuți sunt la serviciu iar copiii rămân nesupravegheați, informează rtv.net. În timpul în care nu sunt în grija unui adult, elevii ar putea sta prea mult în fața televizorului, a calculatorului sau ar putea intra în anturaje dubioase, scrie Tabu.ro.
Pentru a evita asemenea “dezastre”, democrat-liberalii cer ca în timpul verii să se organizeze cursuri, majoritatea urmând să aibă un caracter cultural-educativ. Astfel, cei mici ar putea face drumeții, ar putea merge la concerte sau ar putea vizita orașe și țări străine, spun susținătorii proiectului, potrivit sursei citate.
De asemenea, unii parlamentari PSD propun organizarea cursurilor de după școală, pe lângă biserici.
Sursa: Realitatea.net
URL scurt: http://alba24.ro/?p=246475
Vacanța de vară