Ghidaţi după principiul "mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană", cerşetorii se folosesc, adesea, de copiii lor pentru a-i sensibiliza pe oameni, susţinând că nu au posibilităţi să-i crească. În spatele acestei acţiuni se ascund însă adevărate drame.
În ultimii 20 de ani, cerşetoria a devenit o adevărată "afacere", structurată în reţele de infractori care nu cunosc mila, ci doar puterea banilor. Printre cele mai uzitate metode sunt "povestea ologului" şi cea a cerşetoarei care îşi leagă bebeluşul de gât şi susţine că nu are bani să îl crească. Cum ajung acei nou-născuţi din braţele lor să nu scoată niciun zgomot, chiar dacă sunt ţinuţi afară la -10 sau la 35 de grade Celsius, pare a fi o enigmă "protejată de lege". Autorităţile susţin că au fost cazuri în care micuţilor li se administrau băuturi alcoolice. Bogdan Panait, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, susţine că "au fost cazuri de genul acesta cu copii folosiţi la cerşit cărora le-a fost administrat alcool. În aceste situaţii, direcţiile de protecţie a copilului trebuie să intervină direct şi să scoată copilul din acest mediu. Dacă se constată că li s-au administrat droguri sau alcool, părinţii pot fi decăzuţi din drepturi pentru rele tratamente aplicate, instituindu-se şi o măsură de protecţie pentru copil".
De ce nu pot fi controlaţi
Părinţii care folosesc această metodă pentru a-şi linişti copilul pe care îl poartă în braţe la "muncă" nu pot fi depistaţi decât cu voia lor... conform legii. "De auzit, am auzit (n.r. - de cazuri în care copiii sunt îmbătaţi ca să tacă), însă nu am întâlnit. Nu am reuşit să probez niciunul, niciodată, şi aici este marea problemă pentru că există multe aspecte legislative care împiedică o probare simplă a acestei situaţii. (...) Aceste teste nu se pot face decât cu