Vânătoarea de evazionişti fiscali din Grecia, menită să facă ordine în finanţele publice, atrage mai multă mânie din partea populaţiei decât venituri mai mari la bugetul statului, relatează New York Times. În Creta, inspectorii fiscali au fost puși pe fugă.
Reprezentanții fiscului au descins în satul Archanes din Creta, în mijlocul unei sărbători religioase, şi au mers din restaurant în restaurant pentru verificarea registrelor şi a facturilor.
În scurt timp, clienţii deranjaţi au intrat în conflict cu aceştia. A avut loc un schimb de replici dure şi s-au produs îmbrânceli, iar inspectorii înspăimântaţi au fost nevoiţi să fugă.
”Oamenii sunt atât de supăraţi şi de săraci. Ce au căutat inspectorii aici? De ce nu se duc la peştii cei mari?”, spune Nikolis Geniatakis, proprietarul unui restaurant situat în piaţa centrală, care a urmărit conflictul de peste drum.
De ani de zile analiştii subliniază faptul că una dintre cele mai grave probleme a Greciei este evaziunea fiscală, care privează guvernul de fondurile mult-necesare.
Dar, aşa cum arată confruntarea din Archanes, eforturile de colectare a taxelor nu merg bine, gonirea inspectorilor nefiind o dovadă a instaurării domniei legii în economia elenă.
Programul agresiv de colectare a impozitelor pare să fi agravat problema, în loc să instituie un sens al corectitudinii, alimentând nemulţumirea publică faţă de proprietarii de averi mari, consideraţi deseori drept principalii vinovaţi.
La începutul crizei economice, oficialii eleni anticipau că încasările fiscale se vor îmbunătăţi în curând şi se lăudau că folosesc imagini aeriene pentru a identifica evazioniştii care nu declară piscinele. Ei au avut în vedere şi medicii care raportau venituri mici, dar care plăteau chirii mari pentru locuinţe în cartiere scumpe. Promisiuni multe, rezultate modeste
În pofida acestor ef