Cifra de afaceri aAutomobile Dacia s-ar putea apropia şi în acest an de pragul de 3 mld. euro, depăşit în 2011, odată cu creşterea producţiei SUV-ului Duster, cel mai scump model din gama mărcii, la peste 120.000 de maşini în acest an.
WikiZF: Profilul companiei Automobile Dacia
Competiţia internă în ceea ce priveşte producţia, dar şi vânzările între Sandero şi Duster, s-a reluat odată cu lansarea versiunii facelift a SUV-ului. La nivelul lunii septembrie producţia lui Duster a depăşit-o din nou pe cea a Sandero, după ce în primele şapte luni modelul de clasă mică a ocupat prima treaptă în topul producţiei. În intervalul ianuarie-septembrie, la Mioveni compania a asamblat 87.125 de unităţi din modelul Duster, cu 13% mai puţin decât în perioada similară a anului trecut, în timp ce din Sandero s-au produs aproape 84.800 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
La nivelul lunii septembrie Duster a punctat o producţie de 10.800 de maşini, cu 15% mai puţin faţă de perioada similară a anului trecut, în timp numărul de modele Sandero asamblate a fost de puţin peste 8.000 de unităţi, în creştere cu 17% faţă de septembrie 2012. Continuarea pe ZFCorporate
Cifra de afaceri aAutomobile Dacia s-ar putea apropia şi în acest an de pragul de 3 mld. euro, depăşit în 2011, odată cu creşterea producţiei SUV-ului Duster, cel mai scump model din gama mărcii, la peste 120.000 de maşini în acest an.
WikiZF: Profilul companiei Automobile Dacia
Competiţia internă în ceea ce priveşte producţia, dar şi vânzările între Sandero şi Duster, s-a reluat odată cu lansarea versiunii facelift a SUV-ului. La nivelul lunii septembrie producţia lui Duster a depăşit-o din nou pe cea a Sandero, după ce în primele şapte luni modelul de clasă mică a ocupat prima treaptă î