E greu să observi nivelul la care a ajuns prestația reprezentanților noștri în spațiul public și să nu te întrebi cum s-ar putea îndrepta lucrurile. În căutarea răspunsului ar merita reflectat la o altă întrebare: cum se face că, dintre toate elitele de la noi, cea politică se află în cea mai jalnică stare, comparativ cu nivelul european, cel puțin?
În sport, avem o elită de campioni care rivalizează de la egal la egal cu cei mai buni: gimnastică, scrimă, canotaj etc. În educația de vârf, elevi români se întorc foarte rar de la o olimpiadă internațională fără premii consistente. În artă, românii încep să conteze în cinematografie și literatură. În business, avem antreprenori și manageri care construiesc sau conduc companii de succes în România și în afara ei.
Oriunde e nevoie de muncă, pricepere și dedicare personală, românii pot concura de la egal la egal cu omologii lor din societățile semnificativ mai dezvoltate. Unde e nevoie ca cei mai buni să fie aleși, sistemul de valori se răstoarnă. Noțiunile de bun, performant, valoros capătă conotații care nu mai au nicio legătură cu ce am învățat noi despre ele.
Impostori, farsori, incapabili, penali cu acte în regulă reușesc să convingă relativ ușor oamenii să-i voteze și să-i sprijine atât înainte de a intra la pușcărie, cât și după. Asta nu poate însemna decât că discernământul celor care aleg e serios șubrezit. În orice societate, oricât de dezvoltată, discernământul maselor are devieri marginale. Peste tot există câte un partid de zăltați, de extremiști sau agitatori care strânge câteva procente. Dar nicăieri o forță politică care are minciuna, incompetența și deriziunea drept trăsături definitorii nu a strâns 70%. Ce e așa de greșit cu noi?
Dincolo de ce se reflectă oficial în mass-media, reacțiile decidenților străini după întâlnirile cu Ponta, Corlățean,