Uniunea Europeană (UE) întâmpină dificultăţi în găsirea unui nou proiect mobilizator care să relanseze o construcţie europeană afectată de criză şi respingerea în creştere a cetăţenilor săi, după 20 de ani de la intrarea în vigoare Tratatului de la Maastricht, care a instaurat euro.

În lunga istorie a construcţiei europene, acest tratat care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993 constituie un jalon major, şi anume al creării monedei unice, un simbol puternic şi un salt calitativ în privinţa integrării. Tratatul rămâne celebru prin instituirea faimosul criteriu de plafonare a deficitelor publice şi al datoriilor. Limite pe care, la mijlocul anilor 2000, statele, in frunte cu Franta si Germania, nu s-au grăbit să le respecte.

In prezent, oameni politici şi experţi sunt de acord să recunoască faptul că uniunea monetară era prost concepută, din moment ce nu era însoţită de o uniune bugetară şi cu atât mai puţin economică. "Nu exista voinţă" din partea statelor, spune Daniel Gros, directorul Center for European Political Studies. Amintind zicala potrivit căreia generalii se pregătesc întodeauna pentru războiul precedent, el notează că, la acea data, liderii s-au concentrat asupra luptei împotriva inflaţiei şi deficitelor, fără să anticipeze vreo problemă cu băncile. Astfel, Tratatul de la Maastricht nu a pregătit Europa pentru "provocări majore la adresa stabilităţii sistenului financiar".

De altfel, precizeaza, la randul sau, Nicolas Veron, de la Institutul Bruegel, chiar in urma cu 20 de ani numerosi au fost expertii care au catalogat drept "nebunie" ideea de a construi o uniune monetară fără o uniune bancară. Ca atare, lucrurile au funcţionat până la izbucnirea crizei bancare, care s-a transformat rapid în criza datoriei şi a euro, după care s-a abătut asupra restului economiei.

În faţa acestei crize existenţiale, europenii au găsit răspu