Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un tânăr a sărit de la etajul al doilea al sediului Poliţiei Iaşi

Publicat in Gandul, marți 29 octombrie 2013 ·

Un tânăr de 25 de ani care a fost dus, marţi, la sediul Poliţiei municipiului Iaşi pentru audieri, a reuşit să fugă din instituţie, după ce a sărit pe un geam de la etajul al doilea al clădirii, fiind prins de poliţişti la o distanţă de aproximativ 100 de metri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bărbatul a fost dus, marţi, la sediul Poliţiei Municipale Iaşi pentru a fi audiat, fiind suspectat că în luna septembrie a comis o tâlhărie.

La un moment dat, el a cerut permisiunea să meargă la baie, fiind însoţit de către poliţişti. După ce a ieşit din baie, el a văzut pe holul instituţiei un geam deschis şi a sărit în gol de la etajul al doilea al clădirii. Bărbatul, care a fost rănit, a fost prins la scurt timp de către poliţişti.

"În momentul producerii incidentului, bărbatul nu era încătuşat, întrucât nu se afla în stare de reţinere. Venea de la baie, moment în care s-a aruncat pe geam. A fost imediat prins de poliţişti, fiind dus ulterior la spital, întrucât în urma căzăturii s-a rănit la picior", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi, Anca Vâjiavc.

Ea a mai spus că va fi declanşată o anchetă internă în Poliţia Iaşi, pentru a se stabili dacă poliţiştii care l-au însoţit pe bărbat au respectat procedurile în vigoare.

Un tânăr de 25 de ani care a fost dus, marţi, la sediul Poliţiei municipiului Iaşi pentru audieri, a reuşit să fugă din instituţie, după ce a sărit pe un geam de la etajul al doilea al clădirii, fiind prins de poliţişti la o distanţă de aproximativ 100 de metri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bărbatul a fost dus, marţi, la sediul Poliţiei Municipale Iaşi pentru a fi audiat, fiind suspectat că în luna septembrie a comis o tâlhărie.

La un moment dat, el a cerut permisiunea să meargă la baie, fiind însoţit de către poliţişti. După ce a ieşit din baie, el a văzut pe holul instituţiei un g

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 7 ore
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

Preşedintele CNCD, după ce George Simion l-a numit „autist” pe Nicușor Dan: „Un astfel de comportament este nedemn pentru un candidat la funcţia supremă în stat”

HotNews acum 12 ore
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos, a afirmat, joi, că George Simion, care l-a numit „autist” pe Nicuşor Dan are un comportament „nedemn” pentru un candidat la prezidențiale. El le-a recom

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 - Sondaj AtlasIntel - Scor strâns între George Simion şi Nicuşor Dan

News.ro acum 22 minute
Candidatul independent la Preşedinţie Independentul Nicuşor Dan are un uşor avans în faţa candidatului AUR George Simion, arată datele unui sondaj de opinie realizat de institutul AtlasIntel pentru HotNews, în perioada 13-15 mai. Potrivit cercetării

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora. Câți romani trăiesc în străinătate

Adevarul acum 8 ore
Astăzi, la ora 22.00, ora României a fost deschisă prima secţie de votare pentru turul II al alegerilor prezidențiale, în Auckland, Noua Zeelandă. Peste un milion de cetățeni români sunt așteptați la urne în diaspora.

Nicușor Dan, 2016: „Nu mai vrem să avem un Parlament autist”. Simion, 2025: „Sper ca toți talibanii care pierd alegerile să își ceară scuze”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat miercuri (16 noiembrie 2016 n.r.), la Timişoara, că formaţiunea sa îşi doreşte ”schimbarea clasei politice, a politicianului român” şi un Parlament care ”să nu fie autist”. Afirmația este de pe vremea în car

JD Vance va participa la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea

HotNews acum 6 ore
Vicepreşedintele JD Vance va conduce o delegaţie americană care va participa la slujba inaugurală de duminică a Papei Leon al XIV-lea, primul pontif american, deşi acesta a fost critic faţă de preşedintele Donald Trump şi faţă de Vance înainte de a

FOTO-VIDEO. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Accident rutier grav pe A1!

Ziua Constanta acum 13 ore
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, s-a produs azi, 15 mai, în localitatea Nădlac, pe A1 ( sens de circulație Nădlac -Arad) Potrivit informațiilor puse la dispoziție de IGSU, la fața locului au fost mobilizate 10 ambulanț

Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse

HotNews acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse, Oleg Salyukov, potrivit unui decret emis joi de Kremlin, înaintea negocierilor directe cu ucrainenii la Istanbul, informează AFP. Oleg Salyukov a fost numit

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 16 mai, de la ora 20.00

Cancan acum 8 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde Călin Georgescu își anunță sprijinul politic pentru George Simion, jurnalistul Ion Cristoiu, analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și intern

VIDEO Liderului extremei drepte din Portugalia i s-a făcut rău pentru a doua oară în public, cu câteva zile înainte de alegeri

G4Media acum 11 ore
Liderul partidului portughez de extremă dreapta Chega s-a prăbuşit joi în timpul unui miting de campanie în aer liber, ţinut înainte de alegerile generale de duminică, şi a fost transportat de urgenţă la spital, la două zile după ce suferise un inci

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

8°/21°
lun.

11°/24°
Iasi
acum

vin.

7°/12°
sâm.

7°/17°
dum.

7°/20°
lun.

8°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/20°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°
Timisoara
acum

vin.

6°/16°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/20°
lun.

9°/19°