Ştirile din mass media despre copiii părăşiţi de părinţi şi sistemul de protecţie specială ne cutremură. În 2013, numărul copiilor care ajung să fie înfiaţi este prea mic faţă de sutele de micuţi instituţionalizaţi în centrele de plasament din cadrul Direcţiilor Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Aceştia aşteaptă şi ei să aibă un loc pe care să-l poată numi acasă, după cum se poate observa în cifrele statisticilor emise de Oficiul Român pentru Adopţii în luna septembrie.
Cifrele îngrijorătoare reflectă realitatea dură, că în România numărul de specialişti în domeniul adopţiei este mult prea mic, iar fenomenul adopţiei este încă prea puţin acceptat de societate în detrimentul copiilor blocaţi în sistemul de protecţie socială, care îşi aşteaptă părinţii.
În încercarea de a îmbunătăţi calitatea vieţii copiilor vulnerabili, de a contribui la dezvoltarea sistemului de protecţie a copilului, de a crea servicii de adopţie eficiente şi de a contribui la schimbarea mentalităţii faţă de acceptarea adopţiei în societatea românească, Asociaţia Ador Copiii a lansat anul acesta prima campanie naţională de promovare a adopţiei în România, Nu irosi timpul. Schimbă o viaţă. Adoptă un copil, care are ca şi obiectiv creşterea numărului de familii dornice să adopte, dar şi numărul de copii adoptaţi!
În cadrul acestei campanii, Comunitatea familiilor adoptive a organizat grupuri de suport pentru potenţialele familii adoptive, cursuri pentru obţinerea atestatului şi informări pe tema adopţiei consiliind astfel, de la demararea campaniei, peste 50 de familii. De asemenea, a consiliat şi încurajat deschiderea familiilor adoptatoare către copiii încadraţi greu adoptabili. Totodată, postul de televiziune Pro TV a difuzat timp de 4 luni, într-o campanie de interes public, cele patru clipuri de promovare a adopţiilor, realizate cu contribuţia unor