de Cosmin PRIŞCĂ
Ovidiu BOICA
29 octombrie 2013 23:31
1 vizualizare
A-A+
Oficialii fostei campioane, CFR Cluj, l–au propus pe preşedintele Gazului Metan pentru conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal.
Pentru Mitică Dragomir, alegerile din luna noiembrie, pentru preşedinţia Ligii Profesioniste de Fotbal tind să se transforme într-un adevărat coşmar. După ce s-a bucurat ca un copil că va fi din nou unic candidat şi va mai zace încă (cel puţin) un mandat în fruntea Ligii I, un campionat tot mai putred de la o ediţie la alta, acum "Corleone" s-a trezit că va alerga această cursă în doi. Ba, mai mult, alături de Gino Iorgulescu, cel care şi-a câştigat dreptul de a merge în alegerile pentru funcţia de preşedinte al LPF-ului, după ce Dragomir mai-mai că îi interzisese, sunt pe cale să mai apară şi alţi aspiranţi la înaltul fotoliu. Unul dintre acelşia a fost propus, ieri, de oficialii fostei campioane, CFR Cluj. Este vorba depsre preşedintele Gazului Metan, Ioan Horoba.
“Eu aş mai vedea un candidat foarte bun, pe domnul Horoba, care este vechi în fotbal şi cred că i-ar şi place. Poate se vor mai înscrie şi alţii. E foarte important cine aduce mai mulţi bani de la televiziuni. Eu pe acela l-aş vota. Cred că tot Mitică are prima şansă, dar lupta este deschisă”, a declarat Iuliu Mureşan, unul dintre mai-marii CFR-ului.
Contactat telefonic, aseară, oficialul Gazului Metan a catalogat propunerea lui Mureşan drept "o glumă proastă". Horoba a spus că nici prin gând nu îi trece să candideze. Mai mult, clubul medieşean îl va susţine pe Dumitru Dragomir în lupta cu Gino Iorgulescu pentru conducerea LPF-ului. "Vedeţi-vă de treabă, este o glumă proastă. Ştiţi cum se zice, cineva aruncă o piatră în fântânp şi proştii sar după ea. Nici vorbă să candidez. Clubul Gaz Metan îl susţine pe Dumitru Dragomir", a afirmat Horoba.. de Cosmin PRI