Parlamentul a reuşit să pună capăt ieri celei mai agitate veri din câte a cunoscut politica românească postdecembristă. Azi se împlinesc opt săptămâni de când a fost declanşată întreaga tărăşenie, începută pe 3 iulie, cu înlocuirea şefilor celor două Camere parlamentare. Ce au câştigat în tot acest timp cei care s-au uitat la televizor şi s-au enervat, laolaltă cu cei care nu s-au uitat la televizor şi s-au relaxat?

În primul rând, ne-am reamintit cu toţii că vorba multă înseamnă sărăcia omului. Dovada e chiar rectificarea bugetară de săptămâna trecută, în care s-a tăiat suficient de peste tot (inclusiv din fondurile Administraţiei Prezidenţiale), încât Guvernul să aibă un motiv în plus să reclame asigurarea plăţii pensiilor şi lefurilor. Sacrificiul cel mai mare a venit de la capitolul investiţii.

Apoi, guvernanţii au sesizat, deşi s-au zbătut precum peştii în năvod, că România e în văzul tuturor şi chiar mai mult decât atât: orice derapaj atrage şi mai mult atenţia puterilor lumii, dar şi a presei internaţionale, asupra a ceea ce se întâmplă la Bucureşti. Asta a priceput-o şi coaliţia de guvernare, ai cărei lideri au formulat un pic altfel acest aspect - şi anume că tabăra lui Băsescu a avut un mecanism de propagandă externă bine pus la punct.

Nu în ultimul rând, va rămâne obiceiul despicării firului de păr în 16, fie că este vorba de o persoană nou-numită într-o funcţie înaltă, fie că este o acţiune sau propunere legislativă. Plagiatul a fost acuzaţia la modă în acest an, de care nici măcar premierul nu a putut scăpa.

Ce urmează? De azi încolo, adică după oficializarea întoarcerii lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni, grotescul politic va ajunge din nou la un maxim oribil şi asurzitor. Şi adversarii săi îl aşteaptă cu nerăbdare, pentru că toată existenţa şi activitatea lor politică se rezumă la a contrazice ce sp