Uniunea Europeană (UE) întâmpină dificultăţi în găsirea unui nou proiect mobilizator care să relanseze o construcţie europeană afectată de criză şi respingerea în creştere a cetăţenilor săi, după 20 de ani de la intrarea în vigoare Tratatului de la Maastricht, care a instaurat euro.

În lunga istorie a construcţiei europene, acest tratat care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993 constituie un jalon major, şi anume al creării monedei unice, un simbol puternic şi un salt calitativ în privinţa integrării.

Tratatul rămâne celebru prin faimosul criteriu în domeniul deficitelor publice şi datoriei. Limite pe care statele s-au grăbit să nu le respecte, cu Franţa şi Germania în frunte, la mijlocul anilor 2000.

Oameni politici şi experţi sunt de acord, în prezent, să recunoască faptul că uniunea monetară era prost concepută, odată ce nu era însoţită de vreo uniune bugetară şi cu atât mai puţin economică.

"Nu exista nicio voinţă" din partea statelor, subliniază Daniel Gros, directorul Center for European Political Studies. Amintind zicala potrivit căreia generalii se pregătesc întodeauna pentru războiul precedent, el notează că liderii acelei vremi s-au concentrat asupra luptei împotriva inflaţiei şi deficitelor, fără să anticipeze vreo problemă cu băncile. Astfel, Tratatul de la Maastricht nu a pregătit Europa pentru "provocări majore la adresa stabilităţii sistenului financiar".

Numeroşi experţi considerau deja, în urmă cu 20 de ani, drept o "nebunie" să construieşti o uniune monetară fără o uniune bancară, economică şi politică, subliniază Nicolas Véron, un cercetător la Institutul Bruegel.

Lucrurile au funcţionat până la izbucnirea crizei bancare, care s-a transformat rapid în criza datoriei şi a euro, după care s-a abătut asupra restului economiei.

În faţa acestei crize existenţiale, europenii au găsit răspunsuri "precipitat