Profesorul Alexandru Bucur, fostul decan al Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti a fost găsit incompatibil de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), fiind acuzat că în perioada aprilie - iulie 2012 a exercitat simultan funcţia de conducere din UMF şi cea de manager al Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Theodorescu”.
Potrivit ANI, „Alexandu Bucur a încălcat dispoziţiile art. 215, alin. (5) din Legea nr. 1/2011, potrivit cărora „Funcţiile de conducere sau de demnitate publică se pot cumula cu funcţiile didactice şi / sau de cercetare” şi dispoziţiile art. 180, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu […] exercitarea oricăror alte funcţii salarizate, nesalarizate sau / şi indemnizate cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară a activităţilor didactice, de cercetare ştinţifică şi de creaţie literar-artistică”.
Inspectorii de integritate precizează că profesorul Bucur a fost informat cu privire la declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază. În consecinţă, „Alexandru Bucur a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare”, se arată într-un comunicat.
Potrivit legislaţiei în vigoare, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.