Protestele profesorilor sunt "justificate", dar sindicaliştii trebuie să înţeleagă faptul că nu putem aloca educaţiei 6% din PIB. O spune la RFI ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. Cadrele didactice afiliate FSLI sunt în grevă japoneză de luni până miercuri.
Mariana Câmpeanu susţine că protestele profesorilor "sunt justificate, pentru că şi noi ne gândim ca această majorare să o dăm ţintit către anumite categorii, una din ele fiind şi personalul preuniversitar, a doua fiind rezidenţii din sistemul sanitar, pentru că acolo s-au produs de-a lungul timpului nişte decalaje între salarii".
Ministrul Muncii declară însă că nu sunt bani în bugetul de stat pentru alocarea a 6% din PIB educaţiei: "În ceea ce priveşte 6% din PIB este o problemă pe care trebuie s-o discutăm în continuare şi trebuie să se înţeleagă: 6% din PIB, dar noi trebuie să ne raportăm şi la buget, în acelaşi timp, că dai 6% din ce? PIB-ul nu cuprinde numai veniturile care sunt la buget, nu? Trebuie să şi existe banii aceia în buget. Degeaba spun că dau 6%, dacă banii nu sunt în buget. Legea trebuie respectată, în măsura în care există şi posibilitate. Nu poţi să dai ceva din ce nu ai". Cu cât vor creşte salariile profesorilor?
Mariana Câmpeanu estimează că salariile profesorilor ar putea creşte anul viitor, dar cu un procent de circa 3%: "E o creştere, cel puţin din cât am făcut noi calcule până acum, este în jur de 3%, nu ştim încă exact. După ce definitivăm mâine (miercuri) bugetul o să ştim exact (...). Sunt multe categorii care sunt nemulţumite. Şi primarii sunt nemulţumiţi şi personalul din asistenţă socială. Eu pledez foarte mult să crească salariile în sistemul de asistenţă socială, pentru că acolo responsabilitatea este enormă, acolo sunt îngrijiţi copii cu dizabilităţi, copii cu probleme şi ca atare responsabilitatea e mare şi cea mai proastă salarizare este în a