Trei maşini au fost avariate în urma unui accident care s-a petrecut, marţi seara, în jurul orei 20.00¸ pe strada Crişan, în zona cartierului Eugen Ionescu.
Potrivit primelor informaţii, totul s-a petrecut din cauza conducătorului unui autoturism Opel Astra, care venea dinspre cartierul Zahana. Având viteză şi încercând să evite coliziunea cu un autoturism, care ieşea din cartierul Eugen Ionescu, şoferul maşinii şi a intrat pe contrasens, lovind frontal un Wolkswagen Passat, care venea dinspre strada Crişan.
Accidentul s-a petrecut exact în zona trecerii de pietoni de la supermarketul VMG. Mai mult, pe trecerea de pietoni se afla un bărbat împreună cu doi copii, care au scăpat nevătămaţi.
După impact, un incendiu a izbucnit la autoturismul Opel, stins până la ajungerea pompierilor. De asemenea, la faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD şi unul al Ambulanţei Olt.
„N-au fost victime care au fost transportate la spital sau care au necesitat îngrijiri medicale”, a precizat plutonierul Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul în cazul conducătorului autoturismului Opel fiind de 0,05 miligrame pe litru în aerul expirat.