IAȘI. Un bărbat acuzat că și-a ucis soacra va trebui să dea explicații în instanță.
Procurorii l-au trimis în judecată pe Ovidiu T., pentru omor. Potrivit anchetatorilor, în urmă cu câteva luni, individul a ucis-o în bătaie pe soacra sa, în vârstă de 76 de ani. Oamenii legii au precizat că, în urmă cu câțiva ani, bărbatul a primit o interdicție de a se mai apropia de soacra sa, pe motiv că acesta era mereu pornit pe scandal. Pe de altă parte, individul nu a respectat acea interdicție.
Procurorii au adăugat că, pe fondul consumului de alcool, ieșeanul a decis într-o zi să meargă la locuința soacrei lui, din comuna Lespezi. Anchetatorii au susținut că acesta a pornit scandalul și, iritat la culme de atitudinea soacrei, Ovidiu T. a început să o lovească pe pensionară.
Femeia a fost găsită în stare de inconștiență chiar de către fiica ei, care a sunat la 112. Victima a ajuns la spital în stare de comă, fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral sever. Chiar dacă medicii ieșeni au făcut tot posibilul pentru a o salva pe bătrână, aceasta a decedat din cauza leziunilor.
IAȘI. Un bărbat acuzat că și-a ucis soacra va trebui să dea explicații în instanță.
Procurorii l-au trimis în judecată pe Ovidiu T., pentru omor. Potrivit anchetatorilor, în urmă cu câteva luni, individul a ucis-o în bătaie pe soacra sa, în vârstă de 76 de ani. Oamenii legii au precizat că, în urmă cu câțiva ani, bărbatul a primit o interdicție de a se mai apropia de soacra sa, pe motiv că acesta era mereu pornit pe scandal. Pe de altă parte, individul nu a respectat acea interdicție.
Procurorii au adăugat că, pe fondul consumului de alcool, ieșeanul a decis într-o zi să meargă la locuința soacrei lui, din comuna Lespezi. Anchetatorii au susținut că acesta a pornit scandalul și, iritat la culme de atitudinea soacrei, Ovidiu T. a început să o lovească pe pensionară. @