Eu: De la bancă, vreau să zic: de la această bancă făcută dintr-o bârnă de vreo doi metri de lungă, bârna, fixată cu scoabe de fier pe două trunchiuri/ suporturi îngropate în pământ, de-aici până la stejar sânt ca vreo zece cincisprezece metri. Deşi, evident, pe liziera pădurii, împrejurul stejarului sânt câţiva arbuşti, câţiva copaci, subţiri şi firavi, şi mă mir cum de a apărut acest stejar aici. Aş fi tentat să cred că acest stejar nici nu există – nu este decât rodul imaginaţiei mele! Dar dacă îl văd eu, înseamnă că există! Dacă l-am mai văzut, înseamnă că a existat şi mai înainte? Şi chiar dacă el nu există, el totuşi, există! Pentru că eu cred că există! Şi dacă omul crede în ceva că există, atunci acel ceva cu adevărat există!
Mă ridic de pe bancă şi, absolut incidental, îmi arunc privirea spre coşul în care am aruncat cele două plicuri şi observ că, aşa cum sunt ele, sfâşiate, bucăţile de hârtie, în afară de partea pe care am citit-o ele zăcând în... poziţiile... mai au pe verso şi un alt text pe care le-am ignorat. Aoleu! Dar într-adevăr textul de pe cealaltă parte este destul de consistent! Iată, dar, că mă întorc, scot bucată cu bucată peticelele de hârtie şi le aşez jos, ca să le recompun cum au fost. Bine încă de nu s-a întâmplat să le fac mii fărâme, ci numai în patru, cel mult şase secţiuni! Şi apare textul – şi pe foaia de răspuns de la Fundaţia SPONSOROS Moldova şi pe cealaltă foaie de răspuns de la Editura PERI NOI. Curios! Le aranjez alăturea şi observ că textele sunt aproape identice. Păi, cum, dar? Dacă şi răspunsurile sânt identice dar şi textele! Ce-o fi asta? Sânt nişte explicaţii, comentarii? Sau?... A! Da – un fel de Post Scriptum-uri. Curios lucru. Să văd mai întâi ce spune dl Editor. „La cele enunţate mai sus Vă aducem la cunoştinţă că... adică, da! Vă aducem la cunoştinţă – dle autor, că cititorul nostru s-a plictisit,
