Steaua a hipnotizat campionatul într-atît încît nici greşelile de arbitraj nu mai produc scandal.
Steaua e o fantomă care face “Bau!” şi toţi ceilalţi mor de frică. Să mori de rîs! În filmul “Black Hawk Down”, doi soldaţi “Delta Force” sînt înconjuraţi de sute de somalezi. Cei doi rezistă şi doboară grămezi de inamici pentru că “miliţiile” din faţa lor sînt dezorganizate şi temătoare. Pînă la urmă, muniţia li se termină şi sînt ucişi, dar chiar şi aşa africanii se apropie timid de cadavre. Abia cînd se convinge că americanii nu mai mişcă, mulţimii îi vine curajul şi urmează o scenă de umilinţă mult prea dură pentru a fi descrisă.
Dincolo de amănunte, mecanismul fricii contează. Steaua mai are gloanţe. Şi, dacă joacă mai slab ca în sezonul trecut, are un plus important: Steaua e din ce în ce mai conştientă că e Steaua. Îşi permite multe, între care destule prostii, dar şi luxul de a crede că mereu, cumva, lucrurile vor merge bine. Aroganţa afişată de Gardoş şi Tătăruşanu după meciul cu Braşov e ceea ce, inconştient, sapă în moralul adversarilor. Faza cu autorul golului victoriei e epocală. După ce îl aruncă la pămînt pe Străuţ, nu numai debarasîndu-se de el, dar şi proiectîndu-l de aşa natură încît să anuleze off-side-ul (multitasking), Gardoş declară cinic că n-a fost nici un fault şi că golul e valabil 100%! Aşa ceva nu fac decît cei care se consideră stăpîni peste lumea lor şi, asemenea primului mare şef al lumii, dacă nu reuşesc să desfacă nodul gordian, atunci îl vor spinteca şi nimeni nu va zice nici pîs. Steaua e un fel de Matrix.
Ca în orice poveste există şi un Neo. Numele lui e bine ales: Contra. Cosmin e contra. E practic singurul care zguduie lanţurile acestui campionat luat prizonier de Steaua. Contra zice şi face. Joacă ofensiv, se zbate, ameninţă cu exilul. Se contrazice pe sine, intrînd în silenzio, dar continuînd să atace mediatic.
