Problemele dentare vor fi tratate în mai puţin timp, cu costuri mai mici, iar pacientul nu se va mai urca pe scaunul stomatologic cu inima cât un purice pentru că şi durerea este mai uşor de suportat. În cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană şi iniţiat de către Societatea de Stomatologie Estetică din România, aproape 4.000 de medici stomatologi, dintre care 500 din judeţul Timiş, au urmat cursuri de perfecţionare profesională. Timp de trei ani, dentiştii au aflat gratuit cum pot fi puse în aplicare ultimele tehnologii computerizate care se utilizează peste tot în lume.
Florin Lăzărescu, managerul proiectului DENT, a afirmat, astăzi, la Timişoara, că printre cele mai revoluţionare tehnologii care vor fi utilizate şi în cabinete stomatologice din România se numără amprentarea optică dentară şi utilizarea computerului tomograf. Prin intermediul scanării dentare este eliminată metoda clasică de amprentare a dintelui, care reprezintă unul dintre cele mai neplăcute momente pentru pacientul aflat pe scaunul stomatologic. „Practic, se realizează o amprentă optică şi este eliminat în totalitate materialul folosit pentru amprentarea clasică. Această scanare este prelucrată cu ajutorul unui software specializat chiar de stomatolog, în prezenţa pacientului, iar o maşină de frezare, prezentă tot în cabinetul de medicină dentară, poate să frezeze rezultatul final”, a explicat Florin Lăzărescu. Astfel, se preconizează că laboratorul de tehnică dentară va fi eliminat şi astfel pacientul va plăti mai puţin, plus că se scurtează timpul de realizare a unei lucrări dentare şi trauma pacientului este mai mică.
O altă noutate în ceea ce priveşte estetică dentară o reprezintă utilizarea computerului tomograf, care a cunoscut o evoluţie spectaculoasă. Această tehnologie este des folosită în implantologie, dar şi înainte de realizarea unei intervenţii chirurgicale.