Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decizie la Tribunalul Alba în dosarul transportatorilor din Apuseni: Patronii “Arieşul” Cîmpeni, cercetaţi în libertate. Hotărârea nu este definitivă

Publicat in Alba24, marți 29 octombrie 2013 ·

Tribunalul Alba a hotărât marţi cercetarea în stare de libertate a patronilorGheorghe şi Mihai Ţimonea, acuzaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri, în dosarul decontărilor ilegale de bilete de transport. Instanţa a respins propunerea de prelungire a mandatului de arestare preventivă a celor doi formulată de procurori, astfel că aceştia ar putea fi eliberaţi, cu interdicţia de a nu părăsi ţara. Decizia Tribunalului nu este însă definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Alba Iulia.

În acest dosar, în 7 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât cercetarea în stare de libertate a celor patru şoferi arestaţi preventiv prin decizie a Tribunalului Alba – Aurelian Bucea, Sorin Gligor, Ovidiu Bucea, Voicu Cîrja – cu interdicţia de a părăsi ţara. Recursul patronilor Ţimonea Gheorghe şi Ţimonea Mihaiu a fost respins atunci în instanță, iar mandatele de arest preventiv pe o perioadă de 29 de zile au fost confirmate doar în privinţa celor doi inculpaţi care deţin firmele Arieşul Cîmpeni şi Crinul Arieş Baia de Arieş. Un rol important în decizia judecătorilor a contat faptul că şoferii inculpaţi au recunoscut săvârşirea faptelor.

În dosarul privind fapte de fraudă, prin care s-a cauzat un prejudiciu de peste 2.200.000 de euro, Gheorghe Ţimonea, Mihai Ţimonea şi Aurel Olar sunt acuzaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Aurelian Bucea, Sorin Gligor, Voicu Cîrja, Ovidiu Bucea sunt acuzaţi complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar Voichiţa Doina Iovan şi Sorin Nicolae Crăciun, de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Şase dintre inculpaţii au fost cercetaţi în stare de arest preventiv. În 3 octombrie, în urma audierii învinuiţilor din dosarul privind faptele de fraudă, 13

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 54 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum o ora
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°