De ani şi ani de zile, asociaţiile de proprietari tot vorbesc despre diferenţe - uneori foarte mari - între consumul total indicat de apometrele din apartamente şi indexul contorului general de bloc, montat de societatea de distribuţie a apei potabile. De ani de zile, încă de pe vremea în care actuala CUP Dunărea se numea Aptercol RA, există suspiciuni că apometrele regiei ar indica un consum mai mare decât cel real.
Mereu asociaţiile s-au plâns că facturile sunt umflate, că regia/societatea de apă "măsluieşte" apometrele pe care tot ea le montează şi le verifică şi că, oricâte plângeri s-ar face, toate se soluţionează în favoarea societăţii.
De cealaltă parte, compania de apă a susţinut că niciodată totalul indexurilor apometrelor de apartament nu va coincide cu indexul de pe contorul general, din simplul motiv că primele nu sunt nici extrem de precise şi, în plus, întotdeauna vor exista locatari care vor "fenta" apometrul din casă.
O asociaţie din Hipodrom a demonstrat, însă, că apometrul general montat de CUP Dunărea indica un consum cu aproximativ o treime mai mare decât al unui apometru identic, montat chiar de asociaţie. Cel puţin în cazul acestei asociaţii, s-a dovedit că două apometre identice, perfect funcţionale pot înregistra consumuri diferite. Depinde de cine le-a montat şi pentru cine înregistrează. Culmea, consumul cel mai mare este "contabilizat" de contorul CUP Dunărea. Cât de mult poate fi doar o coincidenţă?
Singura hibă a demonstraţiei este că asociaţia nu a montat celălalt apometru cu o firmă autorizată. E ca şi cum într-un dosar de corupţie, bazat pe înregistrări audio-video din care rezultă clar vinovăţia, interceptările s-ar fi făcut fără mandat. Cu alte cuvinte, deşi fapta e dovedită, nu există nicio repercursiune asupra făptaşului.
Revoltător este însă altceva: CUP Dunărea îşi monte