Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pictorul Nicolae Barcan, cetăţean de onoare al Sibiului

Publicat in Tribuna, marți 29 octombrie 2013 ·

de Sorana MAIER

29 octombrie 2013 23:18

1 vizualizare

A-A+ Cu câteva zile înainte ca artistul să împlinească 90 de ani, consilierii locali ai Sibiului au votat proiectul de hotărâre prin care se propune acordarea titlului de cetăţean de onoare al Sibiului.

Pictorul Nicolae Barcan, mem­bru al Uniunii Artiştilor Plastici din Sibiu, va primi titlul de cetăţean de onoare al Si­biu­lui, la propunerea deputa­tului Ion Tămâian, preşedintele Uniunii.

Proiectul de hotărâre apro­bat în Consiliul Local Sibiu cuprinde şi motivele pentru care artistul primeşte această distincţie. "Nicolae Barcan s-a născut la 12 noiembrie 1923 la Târgu Ocna, judeţul Bacău, dar activează de peste 60 de ani în oraşul de pe Cibin. Artist autentic, intelectual rasat, fin comentator de artă, domnul Barcan a făcut mai multe pentru oraşul care l-a adoptat decât marea majoritate a celor ce sunt sibieni prin naştere. Sibiul este prezent şi în creaţia sa, alături de alte burguri transilvane, arhitectura medievală fiind un segment tematic îndrăgit de artist. În afară de pictură, în perioada 1953 - 1956, Nicolae Barcan a semnat şi scenografia unor spectacole pentru teatrele din Sibiu, Braşov şi Timişoara. Pen­tru activitatea sa remar­cabilă, Nicolae Barcan a fost distins cu Premiul de Exce­lenţă al filialei UAP Sibiu, în anul 1982. În curând, Nicolae Barcan împlineşte 90 de ani, fiind decanul de vârstă al artei plastice sibiene", se arată în raportul ataşat proiectului.

Pictorul a avut mai multe expoziţii personale în Sibiu, începând din anul 1958, a par­ticipat la expoziţiile colective ale UAP, la saloane republicane şi tabere de stat, iar creaţiile sale fac parte din colecţii de stat, dar şi particulare, din România şi din străinătate.

"Colaborator şi coleg devo­tat, exemplu de sobrietate şi conştiinţă profesională, dom­nul Nicolae Barcan s-a remar­cat în cadru

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°