Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta şi rectificarea bugetară a șpăgilor

Publicat in Revista22, marți 29 octombrie 2013 ·

Problema de căpătâi a celui mai cinstit guvern este hoția. Ea îi va veni de hac mai devreme decât se așteaptă mai marii USL.

„Cu 20.000 de euro se rezolvă un contract de 3.370.000 euro“, se lăuda Adrian Mîndroiu, fost director general la Autoritatea de Management, arestat și trimis în judecată pentru corupție. Cu 1,5 milioane se rezolvă un contract baban de 260 milioane euro la Hidroelectrica. Dacă n-ar fi fost surpriza cu denunțătorul Remus Vulpescu - in­di­vidul care a organizat pentru FMI „sceneta“ cu privatizarea Oltchim și a ratat, zice-se cu sche­p­sis, programul „minimis“, fiind dat în gât de diverse companii rămase cu buza umflată că nu au fost și ele introduse preferențial în sistemul on­line -, șpăgoaia ar fi fost împărțită tovărășește, iar prejudiciul Hidroelectrica s-ar fi ridicat la 37 de milioane de euro. Un mizilic, s-ar zice, în com­parație cu găurile date ani buni de băieții deș­tepți. Fostul consilier al Secretariatului Ge­neral, Marcel Păvăleanu, un artist al evaziunii, îm­pins acolo de baronul de Prahova Mircea Cos­ma, a dat un tun de vreo 35 de milioane de eu­ro. Sistemul era simplu: 60 de societăți co­mer­ciale aveau un „comportament tip fantomă“, adi­că simulau operațiuni pentru a-și reduce baza de impozitare. Tot cu fantome s-a dat și lovitura de 50 de milioane de euro la evaziunea cu pro­duse din carne, din care se ospătau, printre alții, ditamai senatorul PSD (Nicolae Bădălau), ținut de șase chiar de un procuror șef din Parchetul General, Angela Nicolae.

Cele trei cazuri sunt doar din ultimele zile. Să facem o socoteală: lăsând șpăgile la o parte, pre­judiciul adus statului este de 122 de milioane de euro, adică 543 milioane lei, iar la rectificarea bugetară Ministerului Muncii i-au fost tăiate 520 de milioane. Aproape tanda pe manda. De fapt, analizând rectificarea bugetară, constatăm că aceste tunuri sunt mai mari decât s

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 57 minute
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 19 minute
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 59 minute
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum 47 minute
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Surse Descinderi la fratele și la sora fugarului Emil Gânj

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția efectuează descinderi duminică dimineața la fratele și la sora fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, potrivit unor surse apropiate anchetei. Poliția efectuează descinderi duminică di

Acord istoric. Noua Caledonie va fi declarată stat, dar va rămâne franceză

Adevarul acum 59 minute
Franța a anunțat un acord „istoric” cu Noua Caledonie în care teritoriul de peste mări, zguduit anul trecut de violențe separatiste, va rămâne francez, dar va fi declarat ca un nou stat.

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/30°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°