Alexandru Opran, inspector-şef al Oficiului Judeţean de Poştă (OJP) Dolj, ne-a acordat un interviu în care vorbeşte despre restructurarea din cadrul instituţiei, despre cine va duce pensiile bătrânilor din localităţile doljene, alocaţiile copiilor şi corespondenţa, în general, dar şi despre desfiinţarea unor oficii poştale din Craiova şi înfiinţarea unor ghişee poştale în aceleaşi cartiere, astfel încât oamenii să aibă în apropierea locuinţelor servicii poştale complete.
Gazeta de Sud: Domnule inspector-şef Alexandru Opran, am iniţiat acest interviu deoarece am primit de la cititorii noştri (în special de la cei din judeţ, de la ţară) foarte multe întrebări legate de Poştă, de pensiile pe care le primesc, de alocaţiile copiilor. Poşta este în plin proces de restructurare. Câţi oameni au părăsit sistemul?
Alexandru Opran: Să începem cu începutul. Am trecut prin restructurarea, care a fost la nivel naţional, a Companiei Poşta Română. Prima dată s-a spus că vor pleca 111 oameni, dar prin pensionări, prin plecări solicitate au fost vreo 128 de persoane, deoarece mulţi au vrut să plece la cerere, pentru plăţi compensatorii. În legătură cu personalul rămas, n-a fost afectat nici un sat, nici un cătun, nici o comună.
GdS: Adică nu s-au închis anumite oficii poştale sau nu au rămas localităţi fără poştaş?
A.O.: Nu a fost închis nici un oficiu poştal, nici un ghişeu. Totul a decurs normal.
GdS: Deci, practic, nu a rămas nici o localitate fără poştaş. Dar acolo unde era unul singur?
A.O.: Unde a fost unul, tot unul a rămas, dar unde au fost doi (poştaşi - n.r.) a rămas doar unul şi, datorită normărilor făcute de companie, totul a decurs normal.
GdS: Spuneaţi ceva mai devreme despre un proces de angajare a unor poştaşi. Unde angajaţi?
A.O.: Vreau să vă informez că am avut două comune fără poştaş, comuna Brădeşti şi comuna Pleşoiu. Ne