Milllenium Building Development, proprietarul Cathedral Plaza, susţine in continuare dialogul cu Arhiepiscopia Romano-Catolică şi autorităţile competente în scopul soluţionării pe cale amiabilă a situaţiei clădirii, lucru perfect posibil în condiţiile în care Cathedral Plaza a fost construită legal şi nu a ameninţat în niciun moment integritatea clădirilor învecinate, se arata intr-un comunicat al Millenium.
Millennium Building Development precizează că această clădire îndeplineşte cele mai înalte standarde de calitate şi siguranţă în construcţii. "Clădirea este indubitabil legală, autorizaţia de constructie fiind emisă de către Primăria Sectorului 1, cu respectarea tuturor prevederilor legale, şi fiind valabilă pe toată durata construcţiei. Precizăm că decizia de anulare a autorizaţiei, la zece zile după ce a avut loc recepţia clădirii, s-a luat pe motive de necompetenţă a emitentului. Instanţa a afirmat că autorizaţia trebuia emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi nu de Primăria Sectorului 1, deşi Consiliul General a recunoscut că nu a emis niciodată autorizaţii de construcţie şi nici nu are în structură personal calificat în acest sens", se arata in comunicatul citat.
Millennium Building Development consideră că pentru neclaritatea legată de autoritatea competentă în emiterea autorizaţiei de construcţie nu poate fi făcut responsabil investitorul.
Pe parcursul lucrărilor de construcţie au fost luate măsuri deosebite pentru protejarea monumentului aflat în vecinătate, Catedrala Romano-Catolică. Arhitectura clădirii a fost gândită în acord cu reprezentanţii Arhiepiscopiei Romano-Catolice, astfel încât aceasta să pună în valoare instituţia de cult învecinată. De altfel, numele noii construcţii, Cathedral Plaza, dovedeşte un interes deosebit al investitorului pentru punerea în valoare a lăcaşului de cult. Amintim, de asemene