Alice în ţara povestirilor

În vara anului 1961, după ce una dintre povestirile sale este acceptată de Robert Weaver pentru a fi lecturată în emisiunile sale radiofonice de la CBC, un ziar din Vancouver îi dedică tinerei scriitoare Alice Munro un articol cu un titlu care rezumă perfect atitudinea pe care societatea canadiană de atunci o avea în privinţa statutului de scriitor, mai ales atunci când o femeie alege această meserie: Housewife Finds Time to Write Short Stories/ O casnică îşi găseşte timp să scrie povestiri. În 1968, după ce îi este publicată prima colecţie de proză scurtă, intitulată Dance of the Happy Shades/Dansul umbrelor fericite, tatăl său o întreabă, îngrijorat de situaţia financiară precară a familiei fiicei sale, „Câţi bani a trebuit să plăteşti ca să ţi se publice cartea?” Iată că la mai bine de cincizeci de ani distanţă Alice Munro devine prima scriitoare de proză scurtă care câştigă Premiul Nobel pentru Literatură. Însă drumul nu a fost deloc uşor.

Alice Ann Laidlaw s-a născut în Wigham, un oraş din districtul Huron, Ontario, în anul 1931. Mama ei, profesoară de liceu, este nevoită să renunţe la carieră pentru a-şi ajuta soţul la munca sa (în timpul Marii Depresiuni acesta devenise crescător de vulpi argintii). Casa familiei Laidlaw se afla în afara oraşului, fapt care va avea un impact important atât în ceea ce priveşte dezvoltarea intelectuală şi emoţională a lui Alice, cât şi în alegerea temelor scrierilor ei de mai târziu: „Trăiam în afara întregii structuri sociale pentru că nu locuiam nici în oraş, nici la ţară. Locuiam într-un fel de ghetou unde locuiau traficanţi, prostituate şi pierdevară. Aceştia erau oamenii pe care îi cunoşteam. Era o comunitate de proscrişi. La fel mă simţeam şi eu.”

Adolescenţa este pentru viitoarea scriitoare perioada în care începe să se poziţioneze faţă de societatea tradiţionalistă